Făcut, nu înnăscut
E greu de spus unde începe și unde se termină curajul. Și nici nu este foarte important. La fel cum contează destul de puțin dacă se numără printre acele calitati profesionale cu care ne naștem sau pe care le formăm. Cu adevărat importantă, în schimb, este conștientizarea faptului că în business, ca și dincolo de el, este aproape obligatoriu. Pentru că, fără el, nu poți să fii decât, cel mult, „corect”.
Nu-mi dau seama dacă este o chestiune de poziționare și de branding personal sau doar o convingere a lor. Dar absolut toți managerii pe care i-am întâlnit sau ale căror interviuri le-am citit au spus la un moment dat că, dintre toate acele calitati profesionale pe care ar trebui să le aibă un lider, curajul este cel mai important. Pentru că îți dă anvergură și te diferențiază față de ceilalți.
Dacă ar trebui să completez, aș spune că este, poate, cel mai convingător element din rețeta charismei pe care toți încercăm să ne-o însușim. Sunt unii care predică faptul că aproape oricine poate dobândi charismă. Cred însă că se numără printre acele calitati profesionale uriașe cu care, dacă ai noroc, te naști. Dacă nu, rămâi într-o luptă permanentă cu tine însuți pentru a dezvolta alte trăsături care să o compenseze.
Calitati profesionale: se numără curajul printre ele?
Când vine vorba despre curaj, sunt convinsă că are cel puțin trei coordonate clare: se poate dobândi (de cei care nu-l au), se poate îmblânzi (de cei care au prea mult) și este contagios.
Sună atât de bine să vorbești despre curaj, să-l propovăduiești, să spui cât de important este să poți, datorită lui, să spui ce gândești ori să faci ce dorești. Să câștigi pentru că riști. Să fii un exemplu pentru alții care cred că, dacă tu ai putut, pot și ei. Să poți tu singur să crești în ochii tăi pentru că ți-ai depășit limitele pe care credeai că le ai. Sau să dai mai departe, cu generozitate, din curajul pe care îl ai. E aproape idilic și pare atât de simplu și de firesc.
Realitatea este că, atunci când vorbești cu ei, individual sau colectiv, oamenii sunt mai degrabă măcinați de frici decât mânați de curaj. Și vorbesc aici despre viața lor profesională, pentru că ce se întâmplă atunci când închid ușa biroului și o deschid pe a casei este o poveste pe care doar ei o pot gestiona. Nu au curaj să aplice pentru un job mai bun pentru că li se pare că au prea puțină experiență sau dimpotrivă, prea multă. Pentru că nu sunt digitalizați sau pentru că nu știu să se vândă suficient de bine. Nu știu să-și facă CV-ul sau cum să-și țină emoțiile în frâu în timpul interviului de angajare. De fapt, doar 7% dintre cei care au participat la cel mai recent studiu derulat de eJobs au spus că au încredere în ei atunci când vine vorba de schimbarea jobului.
Le lipsește curajul de a-și căuta propriul „mai bine”. Pentru că nu s-au născut cu el, evident. Dar și pentru că nimeni nu i-a ajutat să și-l descopere. În definitiv, acesta este unul dintre rolurile unui lider adevărat. De multe ori, este poate chiar mai important decât curajul de a intra pe teritorii noi sau de a crește businessul dincolo de limitele în care fusese creat.
Da, curaj înseamnă să investești într-un proiect căruia nimeni nu-i dă nicio șansă, dar în care tu vezi potențialul. Dar mai înseamnă și să dai aripi unui om care ar putea, într-o zi, să devină mai bun decât tine. Curaj este să faci notă discordantă pe piață sau să spargi tabuuri, dar și să-ți crești oamenii din echipă astfel încât să le dai încrederea și autonomia care-i apropie mai degrabă de antreprenori decât de angajații clasici. E important să reușești, ca manager, să nu creezi echipe și angajați codependenți, să știi când să apeși accelerația sau, dimpotrivă, pedala de frână, pentru că, da, uneori, mai bine poate fi cel mai mai mare dușman al binelui.
Dacă în cazul top managerilor curajul este, în general, una dintre cele mai exersate trăsături de-a lungul carierei, atunci când vine vorba despre HR manageri, lucrurile capătă o cu totul altă dimensiune, pentru că au fost ani buni în care, la masa deciziilor, HR-ul nu a fost una dintre cele mai vocale prezențe. A îndeplinit, mai degrabă, rolul de suport. Treptat a căpătat glas și putere și a ajuns să aibă și curaj. Iar de când candidații buni au devenit la fel de greu de găsit și la fel de scumpi precum cireșele în luna mai, HR-ul s-a transformat într-unul dintre principalele motoare care creează diferențiatorii de brand. Adică exact acele puncte de contact care te pot câștiga sau pierde definitiv.
Să-i dăm curajului ce-i al curajului, dar să nu uităm că, la finalul zilei, nicio doză de curaj nu poate compensa pentru ceea ce înseamnă bad management sau poor leadership. Curajul, fără viziune, fără determinare, fără pricepere și fără multă muncă, în definitiv, nu înseamnă decât hazard și, în forma asta, nu doar că nu agregă oamenii, dar îi și îndepărtează. În plus, își pierde minunata calitate de a fi „contagios”. Probabil că secretul e că, inclusiv atunci când vine vorba de curaj, cheia stă în echilibru.
Ți-a plăcut articolul? Citește și:
Ce ne învață sportul de performanță?
Cărți de dezvoltare profesională pe care merită să le citești
