bonusuri
Beneficii

Practici bune când acorzi bonusuri de Sărbători

Cum aduci starea de bine în echipă

În perioada aceasta, te gândești probabil și la cum să arăți aprecierea față de colegii tăi, după un an nu tocmai ușor, dar mai bun decât ne așteptam. Deși există numeroase modalități prin care poți dovedi recunoștință, merită să ții pasul cu așteptările colegilor și cu beneficiile oferite de competitori. Conform unui sondaj eJobs, desfășurat recent, 64,3% din companii au ales să meargă pe o variantă clasică, de bonusuri, dar extrem de dezirabilă în contexul actual: primele de Sărbători. Ele reprezintă, de altfel, și stimulentul cel mai dorit de angajați.


Însă primele pot fi o presiune pe bugetul companiei, în contextul actual în care se resimte creșterea prețurilor și creșterea dobânzilor, iar pentru 2023 sunt semne de întrebare față de situația economică la nivel național și internațional. Cum procedezi în acest caz? Iar dacă decizi să acorzi prime, cum faci acest gest în mod corect, astfel încât să arăți fiecărui angajat că este important pentru companie? Analizăm împreună situațiile pe care le poți întâmpina în această perioadă și modul în care poți răspunde lor, astfel încât să creezi o stare de bine oamenilor din echipa ta. 

 

Cum decizi dacă ar trebui să oferi bonusuri de Sărbători?


Iată câteva strategii de care merită să ții cont, în stabilirea bonusurilor de Sărbători și nu numai.

Analizează situația financiară a companiei

Ia în considerare bugetul companiei pe o perioadă mai mare, de peste 3 luni. Cu alte cuvinte, poți să le oferi angajaților tăi un bonus de Sărbători și să-ți plătești în continuare chiria, împrumuturile și alte cheltuieli în ianuarie și februarie, chiar dacă unii clienți întârzie să plătească sau pierzi un client mare?

 

Fii corect și echitabil

Alege cu atenție și în mod corect sumele oferite bonus. Acestea ar trebui să fie oferite tuturor angajaților, fie într-o sumă fixă, fie conform anumitor criterii de acordare, care ar trebui să fie publice. Dacă este posibil, arată recunoștință fiecărui coleg, indiferent dacă a venit de o săptămână, de patru luni sau de un an. Este neplăcut ca angajat care a venit de 4 luni să afle că nu a primit bonus, dar un coleg venit de o săptămână a primit.

 

Fii transparent

Dacă ai stabilit o sumă fixă pentru toți angajații sau anumite criterii de acordare a bonusurilor, anunță public aceste vești, prin chat-ul intern de comunicare, prin newsletter-ul intern sau printr-un e-mail. În situația în care nu poți oferi bonusuri, dar anii trecuți ai oferit, anunță sincer motivele. Informația va fi apreciată de oameni atât pentru transparență, cât și pentru faptul că-și vor putea planifica bugetul pentru Sărbători. 

 

Un sfert dintre managerii de HR și managerii de departament care au participat la sondajul eJobs spun că bugetul pe care l-au avut anul acesta la dispoziție a fost mai mare decât anul trecut, iar 64,3% declară că au sumele alocate au rămas la fel.

 

 

Care este valoarea bonusurilor și cum pot fi stabilite?

Aproape o treime dintre respondenții sondajului eJobs au declarat că valoarea pachetului de Sărbători va fi de peste 1.000 de lei pentru fiecare angajat. 25% au alocat, în acest scop, între 400 și 600 de lei, 14,3% între 200 și 400 de lei, 7,1% între 600 și 800 de lei, iar 3,6% între 800 și 1.000 de lei. 21,4%, în schimb, se vor limita la un buget cuprins între 100 și 200 de lei pentru fiecare angajat din companie.

Sumele sunt similare cu cele oferite în SUA. 79% dintre angajatori au indicat că acordă aceeași sumă de numerar fiecărui angajat din companie. Aproape jumătate dintre angajatori au indicat că suma ar fi între 100 și 500 USD. Alții au spus că au calculat bonusurile folosind un procent din salariul fiecărui angajat. Salariul pe o săptămână a fost cea mai frecventă sumă indicată pentru un bonus de vacanță. Unii angajatori oferă sume care diferă în funcție de poziția sau de performanța companiei.

 

Cum ar trebui să fie un bonus de sărbători?

Pentru ca bonusul să fie apreciat, asigură-te că este SMART:

Sprijin (Support) – Cadoul de sărbători poate să susțină valoarea și obiectivele companiei tale.

Semnificativ (Meaningful) – Bonusul ar trebui să aibă o anumită valoare pentru angajații tăi, nu poate fi un cadou întâmplător.

Adaptabil (Adaptable). Evită pe cât posibil să oferi același bonus în fiecare an. Acesta ar trebui să fie adaptat la așteptările angajaților.

Relevant (Relevant). Bonusul ar trebui să fie relevant pentru angajați, pentru companie și cultura acesteia, precum și pentru perioada anului.

La timp (Timely) – Acordă-l cu o săptămână-două înainte de Crăciun, pentru ca oamenii să-l poată folosi pentru cadouri. 

 

Ce fel de bonusuri poți acorda în perioada sarbatorilor

 

Bonusuri sub forma unei prime de Sărbători

Majoritatea angajaților au cheltuieli suplimentare în perioada sărbătorilor, iar o primă le oferă flexilbilitate în alegeri. Pentru a nu crea discriminări, stabilește o sumă pe care să o oferi tuturor colegilor.

O altă variantă este să stabilești valoarea bonusului în funcție de vechimea unui angajat în companie sau de un procent din salariul său lunar.

 

Bonusuri de performanță

Unele companii oferă bonusuri bazate pe performanță în locul sau în plus față de bonusurile de vacanță. În unele cazuri, bonusurile sunt acordate angajaților care au atins sau au depășit vânzările sau alte obiective pentru o anumită perioadă. În alte cazuri, acestea sunt oferite pe baza performanței generale a companiei. Unele companii au și stimulente de performanță, pe care le acordă în funcție de rezultatele trimestriale.

PRIMEȘTE CELE MAI NOI ARTICOLE DIRECT ÎN INBOX👇

 

Cadouri non-valorice

Unele companii oferă cadouri speciale, cum ar fi program flexibil în timpul sărbătorilor sau timp liber suplimentar, cum ar fi o săptămână liberă între Crăciun și Anul Nou liber. Alternativ, poți adăuga câteva zile libere după Revelion. O altă opțiune ar fi programul scurt în săptămâna premergătoare Crăciunului. 

Conform sondajului eJobs, 43% dintre angajatori vor organiza o petrecere de final de an pentru toată echipa, iar 28,6% dintre angajatori vor achiziționa coșuri cu produse specifice de sezon pentru toți angajații. Alte beneficii menționate de participanții la sondaj au fost voucherele și tichetele cadou, zilele libere suplimentare, tichetele de vacanță și tombolele cu premii.

 

Alte bonusuri pe care le poți oferi oricând în timpul anului

 

Bonusuri pe loc
Acestea pot fi acordate în momentul în care un angajat atinge un anumit obiectiv sau poate fi acordat unui grup de angajați care au avut rezultate bune împreună. 

 

Bonusuri anuale

Sunt adesea oferite la sfârșitul anului sau la începutul noului an, ca stimulent de retenție. Acestea sunt de obicei bazate pe performanță și sunt diferite, în funcție de poziția fiecărui angajat.

 

Plata în locul anumitor beneficii

Dacă un angajat nu folosește un anumit beneficiu (de exemplu abonamentul la sala de sport), poți alege să-i plătești valoarea acelui abonament sau să-i oferi un beneficiu echivalent ca valoare. 

 

Bonusuri de recomandare

Îl poți acorda angajaților care ți-au recomandat un coleg, iar acesta este angajat și rămâne în companie pentru o anumită perioadă de timp. Valoarea bonusului variază în funcție de companie. În multe cazuri, este un bonus în numerar, dar în alte cazuri, este zile libere plătite, o cină pentru familie la restaurant sau chiar o excursie. Valoarea bonusului poate varia, de asemenea, în funcție de poziția pentru care recrutezi.

 

Bonus de fidelitate
Acesta poate fi acordat pentru longevitatea în companie. Te poți gîndi la o sumă de bani sau la un cadou menit să exprime recunoștința față de angajatul care a rămas fidel companiei.

 

Ce rol au bonusurile

Îți fac angajații fericiți și le aduc bună dispoziție. Sunt o modalitate prin care poți crește loialitatea, într-un moment în care poate ai anumite fluctuații de personal pe anumite posturi sau departamente. Oferind chiar un bonus mic, le arăți oamenilor tăi că îi prețuiești și contribui la starea lor de bine. 

 

Ce poți face dacă nu îți permiți să acorzi bonusuri în bani

Bonusurile de Sărbători nu sunt impuse de vreo lege, iar dacă compania ta nu își permite să acorde prime anul acesta, este important să anunți colegii în avans și să iei în considerare alte modalități prin care îți poți arăta aprecierea față de ei. 

O soluție este să le acorzi zile libere suplimentare, ținând cont de nevoile business-ului de la începutul anului și de natura jobului. Timpul liber cu familia și prietenii este apreciat tot mai mult de angajați. De asemenea, poți stabili și o politică de program flexibil de lucru pentru anul următor sau un program adaptat în funcție de evenimentele și nevoile din viața personală a colegilor. Asigură-te doar că regulile și procedurile sunt clare.

 

Un bonus de Sărbători este o modalitate bună de a-ți arăta aprecierea față de munca pe care oamenii din echipa ta au depus-o pe parcursul anului. Iar recunoștința față de implicarea lor se poate întoarce într-un mod pozitiv în business. Crește moralul echipei, loialitatea și rezultatele. Alege cadoul de Sărbători într-un mod calculat, în funcție de preferințele colegilor, de cultura mediului de lucru și nu uita să creezi magie prin ceea ce oferi.

 

Ți-a plăcut articolul „Practici bune când acorzi bonusuri de Sărbători”? S-ar putea să-ți placă și:

 

Prime de Sărbători și alte beneficii oferite de companii la final de 2022

Cum arată birourile viitorului?

Categorii:
Beneficii

După absolvirea Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București, a lucrat timp de 8 ani în presa scrisă, în PR și în marketing pentru o companie de recrutare. În 2016 a simțit că e momentul pentru o nouă provocare în carieră și s-a alăturat echipei eJobs și ulterior și echipei We Are HR. În portofoliul său se află articole pe subiecte precum modificările legislative în domeniul muncii, cultură organizațională, leadership, employer branding, precum și interviuri cu specialiști în HR și manageri de companii.

Leave a Reply

*

*