Office View: o zi din viața unei balerine
Face balet de la 3 ani, mai exact de 27 de ani, astfel că nici nu-și mai amintește viața fără balet, pentru ea nici nu a existat. Să fii balerină însă nu e deloc simplu. Nu e totul despre lauri, aplauze și reflectoare, căci drumul spre toate acestea implică foarte multă rigurozitate, disciplină și ore infinite de muncă.
În ceea ce privește spațiul de lucru al Cristinei, acesta e, în cea mai mare parte a timpului, sala de repetiții, unde o și găsim când o fotografiem, și, bineînțeles, și scena. Zi de zi programul său începe dimineața la 10.00 cu o oră și un sfert de studii, adică antrenamentul zilnic, urmat de repetiții de la 11.30 la 14.00 și de la 15.00 la 17.00.
Cristina Dijmaru, prim-balerina la Opera Națională București; foto: Alex Gâlmeanu.
Balerina – care sunt elementele care o ajută să-și facă meseria mai bine?
Sunt lucruri simple, cu impact direct asupra performanței artistice: o podea specială de dans, un covor de dans și poante noi, care, în cazul Cristinei, zici că sunt o prelungire firească a picioarelor. Dar cele mai importante sunt, îmi spune, pasiunea și dedicarea, fără de care degeaba ai toate condițiile.
În meseria sa contează în egală măsură talentul și munca, pentru că doar dacă cele două sunt în echilibru poți atinge perfecțiunea. Publicul simte când nu ai pasiune, la fel cum nu poți face performanță doar cu talent, dar fără muncă.
Cel mai neconvențional spațiu în care Cristina a dansat a fost holul unui hotel grandios din Taiwan. „M-am simțit dezbrăcată din cauză că publicul era foarte aproape. De la intimitatea care se creează pe scenă, aici toată lumea avea acces la sufletul meu, la emoția mea. Așa că prefer scena convențională. E locul unde se întâmplă magia. Nimic nu se poate întâmpla rău pe scenă, sunt numai emoții pozitive. Și chiar dacă mai cazi, în secunda doi ești în picioare și mergi mai departe”, îmi spune.
Dacă mâine, dintr-un motiv independent de ea, n-ar mai putea să facă balet, ar rămâne tot în lumea acestuia, ar face scenografie sau costume și chiar, la un moment dat, ar fi maestru de balet. Însă până acolo mai are de lucrat, până la perfecțiunea la care visează ca perfecționistă ce e.
„Fiecare zi e un challenge pe care eu mi-l dau mie. Dacă ieri a fost bine, mâine vreau să fie și mai bine. Și tot așa. Da, sunt și momente când poate nu iese spectacolul cum îți doreai tu, deși el a ieșit bine, obiectiv vorbind. Și atunci e un pic greu și te simți puțin descumpănit. Dar aici intervine pasiunea și a doua zi o iau de la capăt pentru că îmi place la nebunie ce fac.”
Pe Cristina o putem vedea pe scena Operei Naționale București, în spectacole ca „Lacul lebedelor”, „Spărgătorul de nuci”, „Corsarul” sau „Frumoasa din Pădurea Adormită”.
Ți-a plăcut articolul? Citește și:
Cum arată o zi din viața unui inginer?
