autenticitatea
Focus

Autenticitatea nu e pentru toată lumea

Dar cei pentru care e vor rămâne lângă tine o vreme

Lucrez într-o cultură organizațională în care transparența e dusă de multe ori la extremă. La orice oră, oricine vrea (dacă vrea) are acces la date și informații care în majoritatea companiilor sunt rezervate unei mâini de oameni. Răspunsurile pe care le primești, uneori, nu sunt neapărat confortabile, dar sunt aproape mereu sincere. Puțin nechibzuit, ai putea crede, într-o lume în care corectitudinea politică pare să fie singura monedă de schimb care te ferește de probleme, adesea inventate.

Pentru că asta-i treaba cu autenticitatea. De multe ori e incomodă, rareori e în linie cu așteptările tuturor, însă aproape întotdeauana reușește să facă un lucru aproape de neprețuit: să-ți apropie oamenii. Parcă nu mai sună așa nechibzuit, nu?

Într-o vreme în care nu mai știm ce să mai reinventăm în employer branding ca să ținem fericiți angajații și să atragem noi minți strălucitoare, sună chiar bine.

Autenticitatea e, dacă vreți, cel mai la îndemână exercițiu de employer branding pe care îl poate face o companie pentru a-și cuceri angajații și a-i câștiga pe termen lung. Asta nu înseamnă însă că e și simplu, pentru că e nevoie de mult curaj ca să fii autentic. Nu oricui îi iese. Trebuie să-ți asumi, la rândul tău, incomoditatea punctuală a autenticității. Nimeni nu împrăștie sclipici peste ea, e cât se poate de reală și nu mereu flatantă. Pentru că autenticitatea implică și o doză mare de vulnerabilitate. Însă tocmai vulnerabilitatea asta e cea care-i face pe oameni să-și dorească să stea mai mult pe lângă tine. Nu pe toți însă.

 

Ce nu e autenticitatea?

Autenticitatea nu e pentru cei cu agende personale, întâlnite frecvent în mediul profesional, de exemplu. Și adevărul e că autenticitatea nu e mereu cea mai atractivă față a poveștii. Uneori e tentant să faci lucrurile să pară mai flamboiante, să presari niște praf de magie peste niște realități poate stânjenitoare pentru unii. Dar și aici e ceva fascinant: autenticitatea devine cea mai bună selecție naturală într-o echipă. Cei care n-o pot duce, care nu rezonează cu ea, care n-o au printre valori se vor autoelimina. E doar o chestiune de timp.

Dar cel mai mare merit al autenticității este faptul că nu doar reușește să apropie oamenii și să-i cearnă pe cei care nu corespund acestei valori, ci și să creeze respect și să construiască încredere, care, după cum știm, au nevoie de multe cărămizi la temelie ca să se ridice sănătors.

PRIMEȘTE CELE MAI NOI ARTICOLE DIRECT ÎN INBOX👇

Nu e frumoasă. Nu e sclipitoare. Nu e confortabilă. Nu e panaceu. Dar ne pune o oglindă care nu deformează în față, iar asta ne aduce mai aproape de succes. De orice fel.

 

Ți-a plăcut articolul despre autenticitatea la job? Citește și:

Falsa autenticitate și ale ei repercusiuni

Cărți care te ajută să-ți sporești potențialul creativ

Categorii:
FocusOpinie

Head of Marketing // Cu 14 ani de experiență în marketing și comunicare, dobândită lucrând în resurse umane, jurnalism și ecommerce, la eJobs e responsabilă de crearea și implementarea strategiei de marketing B2B și B2C și alinierea ei cu obiectivele de business. Expertiză în: Brand Marketing, Job boards, Strategie, Employer Branding, Comunicare Corporate și Internă, Resurse umane

Leave a Reply

*

*