Antrenament pentru autenticitate

Una dintre cele mai dificile întrebări, care au darul de a ne pune în dificultate este: „Cine ești?”. Dacă trebuie să răspundem cu mai mult decât „Mă numesc Georgică Nuștiucumescu și sunt managerul departamentului de cutare”, sau „Am 42 de ani și 2 copii”, atunci apar unele dificultăți.

Nu, nu ești o căsuță dintr-o organigramă. Acest „cel ce sunt”, este un univers întreg, un bulgăre de energie care are însă niște tendințe, niște înclinații, de a se manifesta mai degrabă într-un anume fel, în situații specifice. Un set de automatisme dobândite în timp, de care „beneficiază” mai mult ceilalți, pentru că noi nu le mai vedem de mult. Și ca să n-o mai lungim, uneori chiar nu știm, de fapt, cine suntem… Dar avem nevoie să găsim răspunsuri la întrebările de mai jos. Iar când le găsim putem spune că avem claritate, self awareness și poate chiar un sens.

Ce te reprezintă?
Care îți sunt valorile și pentru ce ești gata să lupți?
Pentru ce anume nu merită să lupți?
Care îți sunt vârfurile, care îți sunt umbrele?
Ce anume vrei, către ce te îndrepți și de ce?
Ce vei câștiga atunci când vei obține ceea ce ți-ai dorit?
Ce relevanță are această victorie pentru tine? Dar pentru ceilalți?

Dar înainte să ai răspunsurile, nu le ai. Iar dacă nu ți-ai pus aceste întrebări, nici măcar nu știi că nu le ai. Și, fără să știi că nu le ai, nici nu le cauți. Frumos cerc vicios! Și confortabil pe deasupra. Uneori, preocupați să pășim înainte, chiar fără să avem foarte clar acest înainte, absorbiți în „meandrele concretului”, uităm că suntem mai mult decât to-do list-ul de mâine, lista de meeting-uri de săptămâna viitoare, KPI-ii de luna asta sau bonusul de final de an.

Nu poți fi un lider neautentic

Autenticitatea rămâne piatra de hotar care face selecția de bază între cei care pot sau nu pot să devină liderii unui grup. Asta pentru că liderul este cel care este urmat în mod instinctiv de ceilalți. Pot să te urmez doar dacă am încredere în tine.

Ori a fi autentic, înseamnă în primul rând să fiu astfel încât oamenii să poată avea încredere în mine, să fiu „adevărat”, să fiu pe dinăuntru așa cum mă arăt pe dinafară.

Ca să te urmez, mișcându-mă ca la dans, în același ritm cu tine, trebuie să te pot urma cu ochii închiși! Fără să stau să te verific de două ori, fără să pierd un tempo întrebându-mă „Dar dacă nu e așa?”. Ca să fim performanți nu putem merge ezitând, bâjbâind la fiecare pas. Campionii calcă apăsat. Ca să ajung să-ți validez ideile, direcția, viziunea trebuie să cred în tine. În clipa în care încep să mă îndoiesc, nu mai pot să pășesc în urma ta, cu siguranță. Nu mai sunt sigur că îmi arăți drumul corect.

Încrederea e prima condiție ca să fii urmat. Și încrederea se câștigă prin autenticitate.

De ce liderul are și pentru el nevoia aceasta de a fi autentic

Dacă a fi autentic înseamnă să fiu cel ce sunt, încrederea în sine se naște atunci când mă simt confortabil și aliniat cu cel ce sunt. Voi fi capabil să transmit celorlalți încredere, să eman încredere, atunci când încrederea „izvorăște” din interior. Nu poți genera în alții sentimentul de încredere dacă încrederea ta în tine însuți este mai degrabă șovăitoare. Când te afli la volan și te bâlbâi în intersecții, pasagerii încep să caute ceva de care să se țină și își înfig picioarele în podea. Așadar ești lider doar după ce ești autentic, și ești autentic doar după ce poți avea încredere în tine. Este prima validare. Ground zero. E o condiție obligatorie, dar nu și suficientă. Mai e nevoie și de o viziune clar articulată, care să mai fie și aspirațional-inspirațională pe deasupra.

Unde începe și unde se termină legitimitatea autenticității

Cine ești de fapt atunci când spui că ești autentic? În „cine” anume crezi atunci când crezi în tine?

Este acest „eu însumi” un bloc solid care își păstrează starea, forma și manifestarea neschimbate indiferent de conjunctură? Indiferent de factorii externi care acționează asupra sa? Sau e mai degrabă conjunctural?

Sunt „eu însumi” atunci când nu înțeleg de ce CEO-ul se bagă peste mine și îmi suflă în ceafă atunci când pregătesc raportul anual? Sau atunci când nu pot să-mi las echipa să se ocupe de task-urile importante de care răspund eu, încât simt că trebuie să mă implic personal, dacă vreau să fiu sigur că n-o s-o dăm în bară? Ce cred eu cu adevărat? E bună sau nu e bună delegarea?

Există un Eu rigid și implacabil sau este un Eu fluid, adaptabil și schimbător în funcție de conjunctură, de anturaj, de starea interioară și mulți alți factori? Cine este acest Eu autentic: felul în care aleg să mă arăt celorlalți sau povestea pe care mi-o spun mie despre mine? Dacă dăm la o parte influențele exterioare și luăm doar situațiile pe care le putem determina cu propria noastră voință, atunci când vreau să fiu autentic… cine aleg să fiu? Eu, cel „adevărat”, cu bune și cu rele, Eu, cea mai bună versiune a mea, eu cel care obține atenția celorlalți cu tumbele din repertoriu, sau Eu, cel care se adaptează la nevoile celor din jur astfel încât să fie ușor acceptat?

Unde începe și unde se termină Eul meu adevărat?

Când exprimarea nevoilor mele nu ține cont de nevoile celorlalți mai este o „autenticitate bună” sau devine o autenticitate nocivă?

Până unde merge autenticitatea… atunci când sunt parte a unui grup?

Atunci când mă simt în largul meu fiind eu însumi, dar vorbesc mai tare decât poate boxa să cânte, mai este autenticitatea mea o calitate?

PRIMEȘTE CELE MAI NOI ARTICOLE DIRECT ÎN INBOX👇

Dacă a fi autentic până acolo unde toate nevoile mele sunt exprimate plenar și mă lupt pentru împlinirea lor chiar dacă ele sunt în contradicție cu nevoile altcuiva, mai este ea legitimă?

Câtă autenticitate încape într-o societate?

Când a fi autentic este mai puțin important decât a fi flexibil?

Când e mai puțin important decât a fi adaptabil?

Și care e punctul dincolo de care a fi adaptabil se transformă în a fi fals?

Ei bine, cred că acestea sunt nuanțe care diferă de la om la om și acesta e unul dintre lucrurile care ne fac într-un fel unici. Unicitate pe care o putem manifesta numai exprimând-o față de ceilalți, ori nu putem face asta decât fiind autentici.

Autenticitate prin Coaching. Cum să-ți găsești eul valoros, vocea clară, cum să te definești și să-ți croiești calea

După cum vedem, a fi autentic e ceva mai complicat decât pare la prima vedere. Și uneori, pentru asta, e nevoie de cineva care să-ți formuleze întrebările care să te ghideze prin acest hățis al variabilelor conjuncturale, Fete Morgana și blind spots. Ca lider e bine să n-ai trufia că le știi pe toate mai bine decât toți ceilalți și să-ți dai voie să fii măcar puțin imperfect. E bine să-ți dai voie să mai întrebi în stânga și-n dreapta. Și e foarte recomandabil să încerci să nu fii singur. Să te însoțești cu cineva, măcar pe drumul către tine însuți. Să nu uiți că dacă ții în mâna dreaptă sulița și în stânga scutul, e nevoie de altcineva care să-ți țină oglinda!

Azi liderii lucrează de obicei cu un coach și nu fără motiv. Ci pentru că un coach este o persoană cu care poți purta un dialog deschis, cineva care se poate pune pe el în plan secund ca să te pună pe tine în lumina reflectoarelor și astfel să începi să poți vedea, cu mai multă claritate, lucruri despre tine.

Un coach e mai mult decât un interlocutor, e o oportunitate. Pentru că el vine împreună cu niște timp, cu niște momente speciale și vine împreună cu tine însuți, cel pe care nu l-ai mai vizitat de mult. Vine împreună cu acel moment în care pui viața ta pe slow motion ca să îi poți observă detaliile, nuanțele. Vine împreună cu momentul în care poți să te observi din afară, ca să-ți înțelegi automatismele și să intervii asupra lor, dacă e nevoie. Sesiunile de coaching pot fi, dacă vrei, tot ceea ce nu vezi la Rafa Nadal. Ce vezi la el e cum joacă în meci. Dar cum de ajunge să poată juca așa, asta de obicei nu vezi. Acum ai propriul tău coach și propriile tale sesiuni de antrenament. Și atunci când lași dialogul să curgă vei începe să te vezi dintr-un unghi nou și asta te va ajuta să știi mai clar cine ești, care îți sunt valorile, pentru ce ești gata să lupți, unde vrei să ajungi și care e drumul pe care îți propui să-l urmezi. Asta ar fi un fel de a începe să te definești conștient. Să reînveți cine ești, să accepți cine ești și de acolo să începi să lucrezi (eventual) la noul tău Eu! După etapa asta poți începe să-ți desenezi drumul și să începi să le arăți și altora viziunea ta. Cu ceva claritate și autenticitate… sunt mari șanse să fii convingător.

Downloadul viziunii

Apropiindu-ne de concluzii, a fi lider înseamnă o mare responsabilitate, pentru că aproape totul depinde de acest transfer pe care liderul îl imprimă de la aspirație la implementare și rezultat. Dar e nevoie de un proces prin care liderul să acceseze această viziune, să o distileze, să se alinieze cu ea, și să o poată transmite nealterată mai departe. Mulți dintre noi ne însoțim de un critic intern care mai mult ne sabotează decât ne ajută. Sesiunile de coaching îți dau nu doar un interlocutor pregătit pentru cultura dialogului interogativ, care te ajută să scoți din tine ce e mai valoros, dar îți oferă și un spațiu-timp în care te poți regăsi… spre deosebire de aproape toate celelalte momente ale zilei, sau ale anului, în care de undeva vine o presiune.

Aici nu vine. Aici ai timp să te poți vedea… Aici ai liniștea de a-ți face ordine în gânduri și curățenie în planuri. Poți așterne trasee diferite către destinația dorită și să evaluezi cu înțelepciune șansele de reușită. Îți poți vedea calitățile și, poate pentru prima oară, blind spot-urile. Și cel mai important, aici poți să reîncepi să crezi în visurile tale și să le dai viață, să le vezi cu ochii tăi cum capătă contur și concretețe. Poți păși cu încredere într-un spațiu sigur, care este dincolo de constrângeri și judecăți.

Aici capeți claritate.
Aici prinzi curaj.
Așa că îți doresc să ai curaj să faci primul pas. Și așa cum frumos a spus Rumi:
Dincolo de conceptul de bine și rău există un spațiu. Ne vom întâlni acolo.