Milos Rakic viitorul recrutarii
Recrutare

Milos Rakic (Microsoft) îți dezvăluie viitorul recrutării la LEAP

Experiențele contează mai mult ca oricând!

Recunoaște că ți-ar plăcea să ai o imagine extrem de clară asupra felului în care va arăta viitorul recrutării în următorii 15 – 20 de ani. Să știi tot ce-și vor dori viitorii candidați, să-ți pregătești actualii angajați pentru joburile viitorului, să-i ajuți să deprindă încă de pe acum abilitățile care nu vor mai fi doar nice-to-have, ci must-have.

Despre toate aceste aspecte care te preocupă și în jurul cărora cauți zi de zi să-ți construiești strategiile l-am întrebat pe Milos Rakic, Talent Acquisition Lead la Microsoft pentru Europa Centrală și de Est. El va vorbi în cadrul festivalului LEAP (27 februarie 2020) despre transformarea culturală prin care a trecut Microsoft. Însă, până la întâlnirea cu el, te invităm să citești răspunsurile despre viitorul recrutării pe care ni le-a acordat în cadrul unui interviu în exclusivitate.

Milos Rakic, Talent Acquisition Lead la Microsoft pentru Europa Centrală și de Est, viitorul recrutarii

Milos Rakic, Talent Acquisition Lead la Microsoft pentru Europa Centrală și de Est

 

Cum evaluezi situația privind lipsa de talente din industria IT?

Milos Rakic: Deficitul de talente este principala preocupare a directorilor de HR din întreaga lume. Viteza schimbării industriei IT influențează așteptările pe care talentele le au din partea companiilor. Iar instituțiile de învățământ nu pot oferi talentelor noi tipuri de abilități atât de repede, pe cât ar avea nevoie companiile. În același timp, dezvoltarea talentelor interne necesită și ea timp. Dacă ne uităm la industria IT, noile competențe solicitate (AI, Big Data, Cloud…) nici nu existau în urmă cu 5-10 ani. Toate acestea fac ca managerii să caute cu disperare candidați pregătiți. Adăugați la toate acestea și solicitările de talente IT din industrii care nu le aveau în trecut (farmaceutică, agricultură, automobile…) și devine și mai competitivă această piață. Prin urmare, până când vom începe să investim mai mult în angajații care sunt deja la bord, în calificare și re-calificare ne vom confrunta și mai mult cu acest deficit de talente.

 

Profesioniștii au devenit mai selectivi în ceea ce privește locul de muncă și se gândesc la multe lucruri, în afară de salariu. Ce alte beneficii extrasalariale crezi că putem folosi pentru a atrage mai mulți candidați?

Milos Rakic: Cred că industria beneficiilor evoluează. Unele beneficii de birou (cum ar fi prânzul gratuit, băuturile răcoritoare, serviciile de curățat hainele, sălile de joc…) devin un standard, iar viitorii angajați caută experiențe umane mai bune sau beneficii „în ton cu cultura companiei”. Flexibilitatea timpului de lucru se află în topul listei de lucruri pe care candidații le caută la un angajator. Iar Microsoft, spre exemplu, oferă o serie de beneficii pentru a sprijini bunăstarea angajaților și a familiilor acestora, prin: concediu de maternitate și paternitate, programe de asistență pentru angajați, beneficii pentru sănătatea (psihică și fizică).

 

Ce este mai dificil, angajarea sau păstrarea talentelor?

Milos Rakic: Atâta timp cât companiile percep angajarea și păstrarea talentelor ca pe două procese separate, ambele vor fi la fel de dificile. Trebuie să ne uităm holistic la ciclul de viață al angajaților, începând cu angajarea, procesul de onboarding, managementul și dezvoltarea talentelor și tot drumul angajatului prin companie până la părăsirea acesteia.  Oferirea unor experiențe excelente candidaților și angajaților reprezintă un factor puternic pentru atragerea talentelor și reținerea lor în viitorul imediat. De asemenea, ar trebui să acceptăm că unii angajați ar putea pleca ca să câștige noi experiențe dacă nu se pot bucura intern de ele.

Cei care au avut o experiență bună în organizație, s-ar putea să se întoarcă, cu competențe recent dobândite și să aducă un plus de valoare în interiorul echipei.

 

Cum arată un brand angajator atractiv în 2020?

Milos Rakic: Brandurile atractive de angajatori urmăresc tendințele forței de muncă moderne și așteptările noilor generații de angajați. În zilele noastre, din ce în ce mai multe companii se bazează pe sondaje și informații despre piață, pentru a-și direcționa strategiile de atragere a talentelor.

 

Mai constituie un avantaj să fii fluent în mai multe limbi străine în industria IT din Europa?

Milos Rakic: O mare parte din boomul IT al României este legat de capacitatea de a vorbi mai multe limbi străine și de a dobândi, rapid, noi cunoștințe tehnologice. Industria de asistență a clienților încă se bazează pe cei care vorbesc diverse limbi, dar pe măsură ce tehnologia de procesare a limbajului natural se îmbunătățește – pe termen lung, am putea observa o scădere a cerințelor pentru cunoașterea mai multor limbi străine.

 

Ce abilități profesionale crezi că vor fi obligatorii în viitorul imediat? Care își vor pierde din valoare?

Milos Rakic: Automatizarea și AI-ul accelerează schimbarea competențelor pentru care este necesară forța de muncă. În viitorul apropiat, vom observa o scădere semnificativă a nevoii de abilități manuale și fizice. Această schimbare va afecta locuri de muncă precum cele pentru șoferi, lucrători în linia de asamblare a fabricii, meșteșugari, asistenți medicali, etc. Mai multe scăderi vor avea loc și în cazul locurilor de muncă care necesită abilități cognitive de bază, cum ar fi: caserie, servicii pentru clienți, introducerea datelor și procesarea lor.

Pe de altă parte, vom observa o creștere a nevoii de abilități cognitive complexe (alfabetizare avansată, abilități statistice, gândire critică și procesare a informațiilor), soft skills (colaborare, empatie, rapiditate de învățare, managementul oamenilor) și abilități legate de IT (inginerie, cercetare, analiză de date).

 

Automatizare, digitalizare, AI: se pare că managerii de resurse umane vor trebui să abordeze o mulțime de provocări în viitorul apropiat. Cum te-ai pregătit pentru ele?

Milos Rakic: Transformarea lumii cu noile tehnologii necesită o responsabilitate mai mare. Îmbrățișarea transformării digitale și ajutarea angajaților să navigheze în această nouă realitate devine partea critică a celor din departamentul de resurse umane. HR-ul nu mai este o funcție de sprijin, ci un facilitator-cheie al succesului în afaceri care poate fi obținut doar prin intermediul oamenilor. La Microsoft, aliniem funcțiile specifice HR-ului cu tendințele-cheie de pe piața recrutării. Investim în instrumente noi, mizăm pe structuri de HR mai agile, învățare și dezvoltare și pe incluziune.

Nu putem fi niciodată pregătiți pentru toate provocările care ne ies în față, dar le vom aborda, învăța și îmbunătăți soluțiile pe măsură ce ele apar.

PRIMEȘTE CELE MAI NOI ARTICOLE DIRECT ÎN INBOX👇

 

În România, candidații se plâng că nu există suficient feedback din partea angajatorilor. Cum putem determina oamenii și managerii de resurse umane să înceapă să ofere feedback în toate etapele călătoriei candidatului?

Milos Rakic: Sondajele de satisfacție ale candidaților indică deja această problemă de zeci de ani. Companiile se bazează pe tehnologie pentru a automatiza părți ale procesului, dar nimic nu poate înlocui pe deplin interacțiunea umană. De exemplu, bazarea pe un e-mail automat de respingere după interviu este o oportunitate ratată pentru companie de a oferi o experiență mai bună și de a crea noi adepți. Multe organizații consideră valoroși clienții, dar nu folosesc aceeași abordare și pentru candidați. Dacă li se oferă feedback personalizat cu sfaturi de dezvoltare – sunt șanse mai mari ca respectivii candidați să aplice din nou și să recomande compania prietenilor lor. De asemenea, ei vor fi tentați să achiziționeze produse sau servicii ale companiei, pe baza interacțiunii pozitive cu angajații.

 

În calitate de speaker la următorul festival LEAP din București, pe 27 februarie 2020, ce aspecte ale jobului la Microsoft le veți împărtăși publicului?

Milos Rakic: Aștept cu nerăbdare festivalul LEAP și oportunitatea de a prezenta povestea de transformare a culturii Microsoft. Voi încerca să ofer o perspectivă asupra celei mai mari schimbări din istoria companiei și modul în care tehnologia ne-a permis să găsim noul scop: împuternicirea lumii. Sper să-i încurajez și să-i inspir pe cei care sunt în aceeași călătorie sau sunt pe punctul de a pleca în ea.

 

Care este filozofia ta personală cu privire la viața profesională?

Milos Rakic: Cu ani în urmă, am început cu Confucius și „Alege un job pe care îl iubești și nu va trebui să lucrezi nicio zi în viața ta”. Curând mi-am dat seama că joburile sunt atât de dinamice, încât trebuie să „Înveți să iubești tot ceea ce faci”. Mai recent, am adoptat ideea: Înconjoară-te de oameni deștepți, fii curios, pune multe întrebări, ascultă pentru a înțelege, nu te conforma cu banalul și distrează-te pe parcurs.

 

Poți recomanda 3 cărți care ar trebui să fie pe biroul fiecărui profesionist în domeniul resurselor umane?

  • „Mindset”, Carol Dweck. Această carte m-a ajutat să fac pace cu mindsetul meu fix ​​și să îmbrățișez conceptul de a învăța orice.
  • „Start with Why”, Simon Sinek. Oferă o formulă simplă, dar de impact, care poate fi implementată în orice situație de business.
  • „21 Lessons for the 21st Century”, Yuval Noah Harari. Cartea oferă o excelentă imagine de ansamblu asupra provocărilor cu care se confruntă oamenii în secolul XXI.

 

Care ar fi 3 filme inspirate pentru aceeași categorie de oameni?

Sunt un mare fan de sci-fi și îmi plac filmele care te determină să visezi la viitor și la noi posibilități. Nu sunt sigur cât de inspirată va fi selecția mea pentru alți profesioniști în domeniul resurselor umane, dar pe mine cu siguranță m-au inspirat.

  • Star Wars – evident, nu?
  • Blade Runner – Filmul original a avut idei interesante despre viitorul genului uman și dileme pe care începem să le vedem deja în secolul 21 (clonare, AI, etică). Filmul m-a determinat să mă gândesc la viitor și la rolul oamenilor într-o lume în continuă schimbare.
  • Marțianul – A prezentat un aspect interesant și precis științific asupra unei posibile expansiuni umane în afara Pământului. Mi-a plăcut „elementul geek” al supraviețuirii pe Marte.

 

Cum vezi viitorul pentru industria IT din Europa?

Aceasta este probabil o întrebare de un milliard de dolari. Eu cred că viitorul este în Cloud. El este cel care permite extinderea în câmpuri IT „noi”, cum ar fi IoT, AI, realitate virtuală, cibersecuritate. Abilitățile de nișă legate de știința datelor, învățarea automată, calculul cuantic sunt la mare căutare și vor deveni și mai dorite. Industria IT din Europa arată flexibilitate și se dezvoltă în noi domenii, unde la nivel global există un grup limitat de talente. Se caută ingineri software, specialiști în securitate IT, dezvoltatori web, arhitecți Cloud, analiști de sistem și cererea pentru aceștia va continua să crească.

 

Ia-ți chiar acum bilet la LEAP

LEAP va avea loc pe 27 februarie 2020 în cadrul Face Convention Center, unde vei experimenta un concept inovator în industria evenimentelor HR în România! Rezervă-ți încă de acum locul pentru tine. Află mai multe pe leap.ro!

 

Rezervă-ți locul la LEAP

 

Ți-a plăcut interviul cu Milos Rakic care va fi prezent la LEAP? Citește și:

Psihologul Guy Winch vine cu un discurs motivational la LEAP

LEAP o aduce în România pe Lucy Adams, fostul HR Manager BBC

Categorii:
Recrutare

Managing Editor // Absolventă a Facultății de Administrarea Afacerilor din cadrul Academiei de Studii Economice București a dat în 2008 de gustul jurnalismului și, de atunci până în prezent, încearcă să combine latura practică, realistă, insuflată de facultate, cu cea magico-escapistă a scrisului. La We Are HR și eJobs este atât ochiul critic, analitic, cât și creator de conținut. Iubește în special interviurile realizate cu lideri, antreprenori și specialiști în HR care-i oferă o altă perspectivă, una extrem de aplicată, asupra pieții muncii.

Leave a Reply

*

*

Sari la: