ONG-leadership
Leader Confessions

Cum arată profilul liderului din ONG

De vorbă cu Kirsten Theuns de la Terre Des Hommes

În marea de ONG-uri din România, am găsit unul care pune în legătură copii din toată țara cu mentori din profesiile la care cei mici visează. Ce idee minunată, mi-am zis, și apoi am vorbit cu Kirsten Theuns, șefa delegației din România a Fundației Terre des hommes, care m-a surprins mărturisindu-mi că una dintre cele mai frumoase amintiri profesionale este pentru ea ziua când și-a „predat” postul unui copil…

lider-ong

Kirsten Theuns, șefa delegației din România a fundației Terre Des Hommes

 

Cum arată leadership-ul în ONG?

Q: A conduce delegația unei fundații internaționale seamănă cu managementul unei companii, dar cu alt scop decât profitul. Cum măsurați succesul în acest domeniu – ajutorarea copiilor?

A: Există un aspect corporatist, dacă vreți: investițiile noastre sunt coordonate cu nevoile copiilor („clienții noștri”, în limbajul companiilor), pentru că adesea îi întrebăm direct, în cadrul proiectelor, de ce au nevoie.

Și am citit cu emoție care este lista de dorințe pe care copiii români din zone vulnerabile au alcătuit-o: oameni cu suflet bun, școli colorate, drumuri, toalete în școli, un loc unde să ia prânzul la școală (aceasta era și ordinea în care și le doreau).

ong

Educația nonformală îi învață pe copii să fie toleranți unul cu celălalt, să lucreze în echipă.

Sigur că în proiecte ne ocupăm de nevoile lor principale, dar e impresionant să vezi că ei sunt pragmatici și sensibili, în același timp. Cred că succesul poate fi măsurat doar dacă le îndeplinim aceste nevoi, iar profitul nostru este tocmai binele pe care îl aducem în viața lor. Numerele sunt și ele importante și nu sunt mici (de pildă, suntem de 25 de ani în România și doar în ultimii 5 ani am atins viața a aproximativ 50.000 de copii). Dar numerele merg mână în mână cu calitatea schimbării.

 

Q: Cum sunt oamenii care lucrează în ONG-uri. Sunt ei diferiți de angajații din corporații, de exemplu?

leadership-ong

Proiectul Shine (Bacău) i-a ajutat pe copii să se facă mai bine auziți de către adulți.

A: Nu suntem deloc diferiți, poate doar prin faptul că motivația noastră este alta și venim la muncă mai bucuroși decât alții și vorbim mai mult despre asta, așa cum observă prietenii mei adesea. Dar cum altfel?, când știm ce rezultate frumoase putem avea, iar asta e mai ușor de observat pentru colegii care lucrează direct pe teren. De exemplu, în Bacău, implementăm acum un proiect care include educație nonformală cu elevi din 37 de comunități. Asta înseamnă jocuri psihosociale și activități sportive, care sunt și amuzante, dar și foarte eficiente. Scopul este pentru copii să învețe să se exprime, să-și gestioneze emoțiile, furia, frustrările, de pildă, să fie mai toleranți unii cu alții, să-și facă prieteni. E minunat să le vezi zâmbetele și efectul acestor jocuri, așa cum ne transmit și profesorii după aceea.

Copiii „strălucesc” cu adevărat, în ciuda dificultăților cu care se confruntă zilnic (Shine este numele proiectului nostru de acolo, prescurtarea de la Support for Health, social Infrastructure and Education).

 

Q: Așa cum ați remarcat, mulți oameni merg la muncă triști, nemotivați. Aveți chiar și un proiect de orientare profesională pentru copii, Ziua Ștafetei. Care e scopul lui?

A: Da, mulți oameni par nefericiți la muncă, poate fiindcă nu lucrează în domeniul pe care și-l doresc sau dificultățile materiale i-au obligat să aleagă altceva. Ziua Ștafetei este o campanie pe care o derulăm în fiecare an din 2012, în noiembrie, când mobilizăm profesori din toată țara să găsească mentori pentru copii, iar noi coordonăm procesul. În felul acesta, mii de copii pot experimenta pentru o zi profesia la care visează și vor alege în cunoștință de cauză mai târziu. Ei sunt încurajați nu doar să observe mentorii la locul de muncă, ci și să participle la decizii și să discute, să fie activi, fiindcă nu trebuie să mai privim copiii ca fiind incapabili să participe la discuțiile de adulți.

E un proiect foarte iubit, dovadă că anul acesta aproape 7.000 de copii și-au găsit mentori astfel, fie că e vorba despre ambasadori, manageri, directori ai unor instituții culturale, artiști sau preoți, polițiști, pompieri, bucătari. E minunat când te gândești câte decizii pentru o viață s-au luat, poate, în acea zi, iar noi am contribuit la asta, ca mentori sau facilitatori.

 

Q: Ce alte nevoi ale copiilor încearcă Terre des hommes să acopere în acest moment? 

PRIMEȘTE CELE MAI NOI ARTICOLE DIRECT ÎN INBOX👇

A: Vă voi da doar două exemple, dar în fiecare an derulăm între 8-10 proiecte simultan, în trei arii principale: migrație, protecția copilului, justiție. Shine, pe care l-am menționat deja, a început în 2017 și de atunci am ajutat copii din 37 de comunități din Bacău, una dintre cele mai sărace zone. Mai întâi am organizat consultări pentru a afla nevoile reale, i-am întrebat pe copii ce le lipsește și așa am ajuns să le cumpărăm microbuze școlare, mobilier și centrale termice pentru școli, echipamente IT, am construit toalete, terenuri de sport, împreună cu partenerii noștri sau uneori chiar cu școlile. Dar foarte important este că micuții au avut un cuvânt în fiecare etapă (au putut alege chiar culoarea faianței) și, de asemenea, ne asigurăm că ei înșiși vor monitoriza investițiile noastre printr-o aplicație inovatoare, deci sunt parte din procesul care asigură sustenabilitatea.

Alt proiect este despre siguranța copiilor în sport. Terre des hommes a folosit sportul pentru incluziunea socială, iar anul acesta am început un proiect important, pe altă temă legată de sport. „Un mediu sigur pentru copii în sport” va ajuta copiii să se simtă și să fie protejați (de orice formă de abuz) în mediile sportive. Împreună cu Federațiile de Fotbal și de Gimnastică (și cu alte federații, sperăm) și cu ANPDC, vom lucra pentru a îmbunătăți reglementările de protecție a copilului, vom susține traininguri pentru antrenori și vom crea o certificare suplimentară pentru cluburi sportive, așa încât să prevenim orice caz de încălcare a drepturilor celor mici în sport.

ONG-leadership

Terenurile de sport se numără printre investițiile care sunt primite cu mare entuziasm.

 

Q: Ați lucrat în domeniul umanitar și în Vietnam, Kenya, India — care este amintirea preferată din întreaga carieră de până acum?

A: Am multe amintiri dragi din munca mea, atât cu echipele, cât și cu beneficiarii. Dar sunt două pe care le prețuiesc în mod special. Una este de anul acesta, la conferința de lansare a unui raport despre drepturile copilului în România în ultimii 30 de ani. Erau în sală autorități, reprezentanți ai ONG-urilor, dar și aproape 50 de copii, care au ridicat tot publicul în picioare pe o melodie care încuraja tinerii să „facă încă un pas” și să-și ceară drepturile. Un mesaj emoționant și puternic pentru toată lumea.
În alt an, de Ziua Ștafetei, am „predat” jobul lui Alex, un copil care a cerut Guvernului să creeze postul de Avocat al Copilului (care nu exista atunci). A scris foarte frumos, explicând drepturile copiilor, în special ale celor cu nevoi aparte, cum e și el, și de ce copiii ar trebui să participe la deciziile care-i privesc. Cuvintele care vin direct de la copii sunt cele mai puternice și trebuie să ascultăm mai des ce au de spus.

 

Q: Ce ați dori să înțeleagă oamenii despre munca unei organizații nonguvernamentale?

A: Aș vrea ca oamenii să înțeleagă că toți cei care ajutăm cu adevărat suntem transparenți, inclusiv în privința finanțării și avem interesul de a fi astfel. Oamenii de business înțeleg acest lucru, sunt sigură. De pildă, proiectele noastre din România sunt finanțate de donatori instituționali și alte fundații private, dar pentru a ne acoperi costurile integral suntem interesați și de noi colaborări, inclusiv cu sectorul de business. Sunt multe moduri în care companiile pot lucra cu un ONG, de pildă, oferind servicii precum audit, design pentru materiale și broșuri sau sponsorizând evenimente (catering, locații) prin care încercăm, desigur, să aducem sprijin cât mai multor copii vulnerabili.

ONG

Proiectele Terre des hommes sunt de ajutor copiilor pe termen lung, însă unele metodologii de lucru aduc bucurie imediată.

Lucrăm de ani de zile cu voluntari pentru anumite proiecte și știm să apreciem timpul și resursele pe care le primim, ne ținem prietenii aproape și ne gândim chiar să creăm un fel de rețea a prietenilor Terre des hommes, ca să menținem legătura permanent. Angajații și toți cei care ne ajută sunt ca o familie pentru noi, o familie căreia îi adăugăm membri mereu, așa că primim cu drag sprijinul oricui vede în ajutorarea copiilor o bucurie. Acesta este pentru noi cel mai bun „return on investment” – bucuria.

 

 

 

Ți-a plăcut articolul? Citește și:

Șapte trenduri în HR pentru 2020

Cum îți atingi obiectivele în HR?

Focus pe engagement

Categorii:
Leader Confessions

Proiectul We Are HR, lansat în 2017, își propune să vină în întâmpinarea managerilor și specialiștilor în resurse umane cu cele mai noi tendințe din domeniu și cu o perspectivă diferită asupra proceselor de recrutare, retenție și motivare a talentelor. Atât site-ul cât și revistă omonimă oferă informații esențiale și statistici relevante despre industrie și pun în discuție tehnicile actuale de recrutare, precum și instrumentele și tehnologiile folosite în acest proces și modul în care acestea influențează viitorul unei noi generații de candidați și angajați.

Leave a Reply

*

*