tehnologia
Dezvoltare personala

Ce impact are tehnologia asupra muncii

Cum să-ți perfecționezi deprinderile de evaluare psihologică a colegilor

Tehnologia joacă un rol important atât în viața noastră personală, cât și profesională. Avem nevoie de ea, dar e bine să luăm în calcul și impactul său asupra psihicului și asupra relațiilor pe care le stabilim la birou. Și mai ales cum o putem integra armonios în viața noastră păstrând totodată întâlnirile și discuțiile face to face.   

Asociația de Psihologie Industrială și Organizațională (APIO) în colaborare cu Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul Universității  Alexandru Ioan Cuza, Iași  și Biblioteca Centrală Universitară Mihai Eminescu din Iași îți vin în ajutor mai ales dacă lucrezi în HR sau ești managerul unei companii.  În perioada 9-11 mai 2019 organizează la Iași Conferința Națională de Psihologie Industrial Organizațională  „Horia D. Pitariu (Ediția a XIX-a). Tema acestei ediții este „Impactul tehnologiei asupra muncii”.

Conferința despre impactul pe care tehnologia îl are asupra muncii se adresează practicienilor din marile companii din țară, studenților și cadrelor didactice universitare din domeniile Psihologie și Managementul Resurselor Umane.

Invitatul special al ediției din acest an este Prof. José M. Peiró  (Universitatea Valencia și membru al Institutului de Cercetare în Psihologia Resurselor Umane, Dezvoltare Organizațională și Calitatea Vieții la Locul de Muncă (IDOCAL). Acesta va discuta despre impactul digitalizării asupra muncii si implicațiile noilor transformări tehnologice asupra psihologiei industriale și organizaționale într-o prelegere cu titlul: Digitalization and the future of work: Implications for the future of W&O Psychology, vineri , 10 mai, 2019 în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu”, Iaşi.

 

PRIMEȘTE CELE MAI NOI ARTICOLE DIRECT ÎN INBOX👇

Conferința APIO din acest an își propune:

  • Să abordeze problemele actuale ale mediului organizațional românesc și schimbările radicale survenite în piața muncii în prezent. Ediția din acest an se oprește asupra impactului pe care tehnologia îl are asupra muncii, iar speakerii vor discuta despre schimbările tehnologice recente, dar și despre cele viitoare. Toate aceste schimbări antrenează modificări în raporturile sociale și profesionale care pot afecta major psihologia organizațională și managementului resurselor umane.
  • Să creeze o oportunitate pentru reprezentanți  din domeniul academic (cadre didactice universitare,  doctoranzi, studenți) de a prezenta rezultatele cercetărilor lor (încheiate sau în curs de realizare), prin sesiuni de comunicări științifice.
  • Să construiască un cadru optim pentru schimbul de idei și bune practici în domeniul psihologiei industriale și organizaționale.
  • Să îți ofere șansa de a-ți perfecționa deprinderile de evaluare psihologică și de cercetare utile pentru adaptarea la permanentele schimbări din organizație și din resurse umane, prin intermediul unor workshop-uri


Detalii despre modalitatea de înscriere, taxe şi programul conferinţei, găsești aici și aici.


Ți-a plăcut articolul? Citește și despre:

Organizational well-being – buzzword sau ajutor?

Când prea multă productivitate înseamnă, de fapt, mai puțină

Categorii:
Dezvoltare personala

După absolvirea Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București, a lucrat timp de 8 ani în presa scrisă, în PR și în marketing pentru o companie de recrutare. În 2016 a simțit că e momentul pentru o nouă provocare în carieră și s-a alăturat echipei eJobs și ulterior și echipei We Are HR. În portofoliul său se află articole pe subiecte precum modificările legislative în domeniul muncii, cultură organizațională, leadership, employer branding, precum și interviuri cu specialiști în HR și manageri de companii.

Leave a Reply

*

*