Coders Lab, soluția crizei de candidați în IT
eJobs, cea mai mare platformă de recrutare din România, își extinde liniile de business și deschide Academia de IT Coders Lab, prin care va forma aproximativ 200 de programatori specializați în dezvoltare JavaScript și PHP, până la finalul anului. Numărul de cursanți va crește, însă, treptat, de la an la an, perspectiva fiind să ajungă la mai mult de 2.000 de programatori în următorii 3 ani. Totodată, aceștia vor primi consiliere profesională și ajutor în găsirea unui loc de muncă, la finalul cursurilor.
Ce fel de candidați vor absolvi Academia de IT Coders Lab?
Academia se adresează tuturor celor care își doresc o carieră în IT, indiferent de vârstă sau de pregătirea profesională anterioară, ceea ce înseamnă că noua generație de programatori va fi mult mai diversă, numărând atât candidați tineri, proaspăt ieșiți din facultate, cât și candidați care au ales să treacă printr-o reconversie profesională.
„În acest moment, există un deficit uriaș de IT-iști în România. În orice moment, piața ar putea absorbi cu ușurință aproximativ 20.000 de specialiști. Clienții noștri ne spun aproape zilnic că au nevoie de soluții alternative pentru a acoperi această gaură. Pe de altă parte, tot mai mulți candidați își doresc să intre în această industrie, în jurul căreia s-au creat adevărate mituri în ultimii ani. De la salariile foarte mari pe care le oferă angajatorii, chiar și pentru poziții de juniorat, până la flexibilitatea de care se bucură, toate aceste argumente au transformat IT-ul în domeniul cel mai vânat de către candidați. Acesta a fost principalul semnal de alarmă care ne-a determinat să lansăm acest proiect, care, în prima sa fază ar trebui să poată acoperi aproximativ 10% din deficitul pieței”, declară Bogdan Badea, CEO eJobs.
De la zero experiență la programator în 7 săptămâni
Cursurile, care vor începe la finalul lunii mai, se vor derula pe parcursul a 7 săptămâni de predare intensivă, pentru fiecare serie. Vor fi susținute 6 module, timp de 5 zile pe săptămână, 8 ore pe zi. Cursurile de programare vor fi ținute oameni cu experiență extinsă în IT, care au lucrat în companii și care sunt ancorați în rigorile și nivelul de expertiză pe care îl cer, astăzi, angajatorii. Absolvenții vor beneficia și de consiliere profesională pentru găsirea unui loc de muncă în această industrie.
„Deja am făcut primii pași în direcția extinderii cursurilor și în interiorul companiilor de tehnologie care își doresc să formeze candidații. Pentru aceștia vor fi dezvoltate academii interne de IT, sub umbrela Coders Lab, iar candidații care le vor absolvi vor ajunge să se angajeze în companiile respective”, a mai spus Bogdan Badea.
Cum va schimba Coders Lab percepția în domeniu?
În acest moment, aproximativ 10% dintre joburile de pe eJobs sunt pentru domeniul IT, dar foarte mulți potențiali candidați se feresc să învețe să programeze de teama dificultății domeniului sau din cauza rigorilor academice existente în facultățile de profil. Academia de IT Coders Lab își propune să elimine treptat stereotipurile existente demonstrând că programarea se poate învăța la fel care orice altă meserie și oferind companiilor toată asistența necesară pentru a-și acoperi posturile vacante.
„Ne dorim foarte mult să scoatem acest domeniu din turnul de fildeș în care se află astăzi și să-l facem accesibil pentru cât mai mulți oameni. Atât timp cât au aptitudini tehnice de bază sau aplecare în această direcție nu au cum să nu deprindă cunoștințele care îi va duce în punctul de programator junior, perfect pregătit și cu șanse reale pentru angajare în orice companie din România. Cursurile de programare Coders Lab pun accent pe exerciții practice încă din prima zi. Teoria e utilă, dar niciodată nu o vei învăța în lipsa practicii care s-o pună în context. Cursanții vor avea, constant, de rezolvat, pe cont propriu, numeroase probleme complexe și vor programa simulând situații reale din domeniul web development-ului. Majoritatea participanților la cursurile de programare Coders Lab, de la nivel internațional, nu au mai programat niciodată și, cu toate astea, au acum o carieră în IT”, a adăugat Bogdan Badea.
Filtrarea cursanților și accesul lor dintr-un modul în altul se va face printr-o testare amănunțită a cunoștințelor însușite până în acel moment. Cei care nu pot trece de aceste filtre nu vor putea trece la modulul următor și, prin urmare, nu vor putea absolvi școala.
Coders Lab este un brand internațional, originar din Polonia, care formează, anual, peste 2.000 de programatori. 82% dintre aceștia s-au angajat deja ca specialiști IT.
Citește și:
Cum recrutăm candidați care nu există