După demisie: Unde se duc angajații când se duc?
E întrebarea pe care ne-o tot punem în ultimii ani, deși răspunsul îl știm prea bine. În timp ce România pierde ușor, dar sigur lupta cu Occidentul pentru forța de muncă, dovadă fiind cifrele tot mai îngrijorătoare despre migrație, angajatorii pierd de două ori: ne pleacă angajații care decid să emigreze, dar și cei pe care nu am reușit să-i cucerim pe deplin și care își caută fericirea profesională în alte companii.
Spre deosebire însă de valurile anterioare de migrație, acum avem de-a face cu o migrare masivă a intelectualilor. Sunt prietenii mei și ai tăi, colegii cu care râdem la cafea sau schimbăm e-mailuri urgente: peste o jumătate de milion de români cu studii superioare au emigrat doar în ultimii trei ani, adică 2,38% din populația totală a României. Și, în timp ce necesitatea noastră de forță de muncă nu ține cont de „gulere”, căci avem deopotrivă nevoie și de white, și de blue collars, e adevărat că acest val alb al migrației ne sperie cel mai tare.
Ne place sau nu, plecarea a devenit un laitmotiv în discuțiile oamenilor de HR și ale managerilor. Îi privim neputincioși pe cei care pleacă, uităm deseori de cei care rămân și sperăm că, printr-o minune, unii se vor și întoarce.
Înainte de demisie
Asta încercăm să aflăm în ediția asta. Adevărul e că e nedrept să plasăm toată responsabilitatea de a rezolva situația pe umerii noștri, ai angajatorilor din mediul privat, cu atât mai mult cu cât statul se face vinovat de multe astfel de plecări. Dar mai e cel puțin un adevăr. Mai exact, e responsabilitatea noastră, ca oameni de HR, manageri sau angajatori, să nu stăm cu mâinile în sân, să facem ceva în loc să ne plângem.
Poate o abordare mai constructivă ar fi să-i lăsăm pe cei care pleacă să o facă dacă asta își doresc și să ne concentrăm mai degrabă pe cei care rămân și pe a face un mediu în care să-și dorească cu adevărat să fie. Poate așa o să vedem că cei care pleacă devin cei care se-ntorc. Poate că am pierdut cursa cu cei care acum își fac bagajele și pleacă (în altă țară, în altă companie, e mai puțin important), dar cu siguranță o putem câștiga pe cea cu generația care abia intră în câmpul muncii. Dar asta înseamnă să ne pregătim mai bine, mai ales că acum știm mai multe și am învățat din greșeli.
Ne-am fi dorit să începem anul ceva mai optimist și mai roz, să aruncăm în tine cu confetti și să strigăm în gura mare ce bine va fi în HR în 2019. Iată însă că n-o facem, suntem ceva mai rezervați pentru că adevărul e mai puțin roz decât ne-am dori. Însă vestea bună e că putem să îl facem noi ce nuanță vrem.
Dacă în anii precedenți ne-am concentrat cât am putut de mult pe recrutare, a venit momentul ca retenția să fie prioritatea noastră zero. Hai să facem din retenție rezoluția noastră pe 2019!
Ți-a plăcut articolul? Citește și:
Cinci tool-uri pentru managementul timpului în 2019
