Stop joc! Ce faci cu angajații incompetenți?
Sigur ți s-a întâmplat, cel puțin o dată, să întâlnești un angajat mai puțin competent decât ți s-a părut din CV sau la interviu. Din orice alt punct de vedere ar putea fi perfect în regulă: e conștiincios, nu ratează nicio ședință, vine la timp la muncă și se înțelege cu toată lumea. Dar efectiv nu se descurcă la jobul pentru care a fost angajat. Ce facem cu angajații incompetenți?
La prima vedere răspunsul pare evident, ba chiar banal: trebuie să purtăm o discuție cu angajatul respectiv, să aflăm unde se pierde în munca sa, ce competențe are de fapt, apoi să luăm în considerare ce ar fi mai util: un training sau o reconversie profesională, preferabil chiar în compania ta. Iar cu acest scurt plan aș putea încheia articolul chiar aici, cu o concluzie benefică pentru toată lumea. Dar adevărul e că lucrurile nu sunt chiar atât de simple în cele mai multe cazuri, pentru că angajații mai puțin competenți sunt uneori dificil de recunoscut și cu atât mai dificil de gestionat.
Unii parcă poartă ochelari de cal
Acum câțiva ani, la una dintre companiile pentru care am lucrat, am fost nevoită să recrutez un coleg în echipa mea. Aveam nevoie de o persoană care să preia o parte din atribuțiile mele, iar pe altele să le împărțim. După câteva zeci de interviuri cu oameni aroganți, candidați complet nepregătiți și încă două-trei persoane care mințiseră cu nonșalanță în CV-urile lor, am stat de vorbă cu o fată cam de vârsta mea, dornică să învețe și să facă treabă. Cu toate că a fost ultima persoană cu care m-am întâlnit în săptămâna respectivă, ea a fost cea mai promptă cu răspunsurile la testul pe care i l-am dat și, așa cum s-a dovedit câteva zile mai încolo, când am primit testele rezolvate și de ceilalți candidați, chiar persoana cu cele mai bune răspunsuri. Simțeam că își dorește jobul cu adevărat și că s-ar potrivi de minune în echipa noastră, așa că am angajat-o imediat.
La puțin timp însă, când am început să preluăm proiecte mai complicate, mi-am dat seama că nu e capabilă să se ocupe de ele. Nu reușea să le înțeleagă, oricâte explicații am încercat să îi ofer și chiar dacă pe hârtie aveam același număr de ani de experiență și, după o logică matematică, ar fi trebuit să fim la același nivel profesional. Îmi place să cred că am încercat să o ajut, dându-i feedback peste feedback timp de multe săptămâni, până când, din frustrare că nimic nu se schimbă, am decis să preiau eu tot ce era mai greu și să-i las ei lucrurile mai simple, un rezultat nefavorabil pentru amândouă în acel moment.
Era o colegă de nota 10 din orice alt punct de vedere și cred că asta m-a ținut din a fi mai fermă și din a-i explica pe bune ce credeam, că nu era pregătită pentru jobul pentru care fusese angajată. Nici eu, nici ea nu am zis nimic de genul ăsta însă, iar lucrurile au continuat exact la fel, până în momentul în care mi-am schimbat jobul. Din păcate nu a fost o situație unică de care m-am lovit. Am avut, de-a lungul anilor, numeroși colegi, dar și superiori care nu erau unde trebuie pe plan profesional. Unii mai de treabă, alții mai antipatici, dar de fiecare dată complet orbi la faptul că nu se pricepeau la jobul lor.
Acceptă și pariurile proaste
Într-un fel înțeleg inconștiența asta în fața lucrurilor pe care putem sau nu să le facem. Fac parte, împreună cu o bună bucată din populația activă, din generația Millennials, acea generația care a auzit în mod constant „Poți face orice și poți deveni oricine”. M-am mințit și eu de câteva ori bune cu ideea că sunt capabilă să învăț și să fac orice, dar trecerea anilor mi-a dovedit că mai bine găsești ceva la care excelezi cu adevărat și lași toate celelalte lucruri în mâinile altor specialiști.
Totodată, am mai realizat ceva după aceste experiențe: că nu poți să-i ignori pe cei incapabili să recunoască atunci când nu sunt meniți pentru ceva. Dacă ei nu au trecut prin autoconștientizarea necesară pentru a realiza asta, atunci e datoria ta să faci ceva, în special dacă tu ești persoana care i-a adus în echipă sau managerul lor direct.
Pune-te în pielea unui jucător de poker. Dacă nu joci poker, e OK. Nici eu nu joc. Imaginează-ți însă că într-un joc de poker poți avea tactici, strategie, poți juca pe mize mici și multe și să câștigi treptat pe termen lung, dar uneori se-ntâmplă să pariezi mult și prost, și să pierzi destul de grav cu ultima mână jucată.
Într-un joc de poker nu te-ai preface niciodată că de fapt ți-a picat o altă mână și că nu știi unde ți-a fugit o carte. Așa e și-n HR. Nu poți să-i cauți scuze în mod continuu angajatului care nu se descurcă la jobul său, oricât de simpatic ar fi, oricât de mult te-a impresionat la interviu sau oricât de apreciat ar fi în domeniu, în general.
Trebuie să-i explici situația, să-ncercați să înțelegeți ce se-ntâmplă împreună și, nu în ultimul rând, să-l convingi că lipsa anumitor competențe nu e un capăt de lume. Ba chiar din contră, e o oportunitate care-i permite să se reprofileze fără remușcări către un job mai potrivit, către un job de care s-ar putea îndrăgosti.
Citește și:
Furtună-ntr-o postare pe social media