Asumarea responsabilității în toate formele ei
Să ne imaginăm o ședință obișnuită într-o companie mică sau mare din România. Unul dintre participanți spune „Avem o problemă cu datele din raportul X”. Sunt șanse maxime ca următoarea replică în acea ședința să fie „Cine e de vină/Cine e responsabil?”.
De multe ori o astfel de abordare apare natural, oamenii caută rapid, în stilul Sherlock Holmes, vinovatul pentru „crimă”, chiar dacă în cele mai multe cazuri nu există nicio „victimă”.
Modul în care am fost crescuți să înfruntăm eșecul stă la baza acestei abordări – de mici am fost învățați să fim mereu primii, să luăm premiul întâi, să câștigăm cursa sau să intrăm primii la liceu. Iar eșecul de a le bifa pe toate acestea se traducea automat prin frustrarea că nu poți să fii ca X, comparațiile fiind inevitabile. La pol opus însă de cultura noastră, cea americană încurajează eșecul, mai precis încurajează învățămintele pe care le aduce fiecare eșec.
Această abordare a eșecului se reflectă și în business: avem corporații care încurajează inovația și inițiativa, deși 9 din 10 probabil nu vor ajunge în faza de implementare. Datorită acestor experimente, ele evoluează mult mai rapid decât alte companii unde, dacă nu avem o probabilitate de reușită a unui proiect de peste 95%, nu se implementează proiectul.
Cum începem să ne asumăm responsabilitatea?
În primul rând, schimbarea trebuie să vină de sus în jos. Dacă vom avea inițiative în care ne concentrăm pe soluții, pe învățăminte și pe ce putem inova, prin asumarea de sus în jos, și o vom repeta pentru diferite proiecte, mentalitatea tuturor angajaților se va schimba și îi va face mai relaxați în asumarea responsabilității.
Un lider trebuie neapărat să își asume un eșec în fața întregii organizații, fără să caute vinovați. Să caute acele elemente pe baza cărora se poate construi un alt proiect mai bun. Pe termen lung, o să avem angajați care își vor asuma riscuri, pentru că, până la urmă, aici se ajunge – frica de a-ți asuma responsabilități înseamnă frica de a risca în orice inițiativă, în orice proiect.
Oare nu este visul oricărui manager să existe angajați care își asumă riscuri, care caută soluții și care au abordarea „Eu pot”? Din păcate, managerii cer o astfel de abordare de la angajați, dar nu oferă mediul propice pentru aceasta, deci frica de asumare pornește de sus în jos, dar se și rezolvă tot de sus în jos.
Multe companii susțin că angajații pe care îi caută sunt cei cu o atitudine pozitivă și care sunt proactivi, dar dacă mediul pe care îl găsesc este unul în care fiecare își știe „cutia” în care are loc să se joace și nu prea este încurajată ieșirea în afara „cutiei”, atunci este destul de clar că astfel de angajați vor deveni foști angajați.
Ți-a plăcut articolul? Citește și despre:
HR azi, designer de experiențe mâine
