Până la capăt sau deloc
Nu e nimic care să mă enerveze mai tare în mediul profesional decât asumarea. Sau, mai bine spus, lipsa acesteia. Dublul standard prin care ne traducem această noțiune, alegând să ne asumăm numai ce vrem noi. Cât vrem noi. Până unde vrem noi.
De multe ori ne înghesuim să ne asumăm lucruri, mai ales dacă ele sunt laude, proiecte sau aprecieri. Când vorbim însă despre asumarea lucrurilor mai puțin confortabile, cum ar fi, de exemplu, un eșec, o scăpare, o întârziere, o decizie, toată lumea dă din colț în colț și se aruncă pisica în curtea vecinului, sperând că nimeni n-o să vadă.
Câți dintre voi aveți colegi care, atunci când lucrurile nu merg tocmai așa cum trebuie sau sunt departe de a fi roz, ies fără probleme în față și spun, din prima, înainte de a se căuta vinovați pe la toate departamentele posibile și imposibile: „E vina mea. Am greșit! Îmi asum repercusiunile!”?
Eu observ că lucrul ăsta se întâmplă tot mai rar în mediul profesional. Ne e greu să ne asumăm asperitățile de pe drumul spre laurii pe care tânjim cu toții să ni-i așezăm glorios pe cap. Ne e greu să acceptăm și să interiorizăm până și potențialele greșeli, ce așteptări să mai avem deci în legătură cu cele reale?
Pentru că, în general, lumea vrea să-și asume doar ceea ce-i convine și aici intervine și se simte ca peștele în apă dublul standard. Ne flatează pe toți să fim in charge de un anumit proiect important în companie, să simțim că facem lucruri mărețe și că ai noștri colegi știu asta, dar când apar greutăți parcă nu prea ne mai vine să ni le asumăm. Pentru că-i mai comod, mai simplu, cu jumătăți de măsură.
Ce reprezintă fuga de asumare?
Am însă o veste proastă: această fugă de asumare e o dovadă de imaturitate. Și nu mai suntem copii, deci hai să maturizăm mediul profesional și din punctul ăsta de vedere! Să nu ne mai temem să ne asumăm și să ne încurajăm colegii să o facă la rândul lor. Până la capăt, nu pe jumătate. Hai să nu ne mai ascundem după deget, să nu ne mai băgăm capul în nisip! Pentru că ownership-ul trebuie să ajungă pe buzele tuturor, indiferent de echipa sau compania despre care vorbim.
Citește și:
Patru simptome ale angajatului care vrea să plece
