anunt job
Job Description

Cum să faci acel anunț de job care atrage candidații

8 pași simpli pentru a convinge candidații să aplice
  • Modele de anunțuri creative de joburi
  • Categorii importante din anunț pe care merită să le pui în valoare
  • Cum să faci anunțul cât mai transparent

Dintre cele peste 11.000 de anunțuri active acum pe eJobs, te-ai întrebat cum te poți diferenția astfel încât să fii employer of choice? Desigur, jobul postat de tine e nișat pe industrie, spre exemplu poate fi vorba de joburi resurse umane, pe domeniu, nivel de experiență, însă o doză de creativitate și transparență îl poate aduce în topul preferințelor candidaților care au grijă să îl recomande și prietenilor.

Te întrebi desigur de unde a pornit toată această cursă: Cum să atragem atenția candidaților? Cum să ne diferențiem? Ce să mai facem nou față de competiție? Practic stilul de viață, din ce în ce mai digitalizat, ne-a transformat în vânători și consumatori de povești. Așa cum tu acorzi în medie șase secunde scanării unui CV, cam același timp acordă și candidatul când parcurge un anunț de job. Iar textele cât mai scurte încât să fie parcurse în doar câteva secunde (de preferat mai scurte chiar decât o poveste pe Instagram) sunt cele mai iubite de public, în orice domeniu. Google spune că 90% dintre persoanele care dețin mai multe dispozitive se mută de pe unul pe altul până convertesc. Iar călătoria începe pe telefonul mobil. Un anunț de job scurt, bine structurat și cât mai sincer scris poate atrage atenția unei persoane care nu mai este foarte mulțumită de jobul său. Practic, miza stă în crearea primei impresii astfel încât să-și dorească să deschidă laptopul seara pentru a aplica la acel job. Iată punctele-cheie din anunțul de recrutare la care merită să lucrezi pentru a întâlni candidați cât mai potriviți.

Titlul

Este cea mai importantă parte a anunțului mai ales când postezi pe site-urile de joburi. Când îl scrii include numele poziției (extrem de importantă pentru afișarea la căutările făcute de candidați) și încă două-trei cuvinte care scot jobul tău din anonimat: de exemplu: Barista – The Coffee Shop – Artist al Cafelei sau Happy Customer Representative.

Introducerea

Este acea parte a anunțului în care dai câteva detalii wow despre job. Trezește interesul candidatului pentru job astfel încât șă-și dorească să lucreze acolo! Îi poți oferi un insight din companie sau un scurt chestionar, cert e că textul trebuie să fie exact ca acel intro dintr-o știre care îl îndeamnă să citească mai mult. 

Candidatul ideal

Creează anunțul împreună cu echipa pentru care recrutezi și cel mai bun excercițiu este să faci un profil care să vină în completarea echipei, nu să fie identic unui anumit coleg care se descurcă bine. Include cerințe care să reflecte numele jobului și să fie coordonate cu nivelul de experiență, studiile, abilitățile necesare pentru acel domeniu.

Descrierea jobului

Este locul unde poți face anunțul tău cât mai transparent. Oamenii sunt din ce în ce mai interesați de condițiile de muncă: cât timp vor lucra, dacă au și posibilitatea de a lucra de acasă, dacă jobul include și călătorii, cursuri de formare, beneficii la birou și în timpul liber. Contează să umanizezi viața la birou și să arăți că pe lângă muncă există și relaxare :).

Salariul

Cel mai potrivit este să ai o abordare sinceră față de candidați și să le creezi așteptări realiste încă din anunțul jobului. Așa că menționează salariul sau măcar precizează un interval salarial. Candidații sunt tot mai interesați de acest subiect și caută online detalii despre cât ar trebui să ceară la interviu. Un sprijin în acest sens îl găsesc în Salario, comparatorul de salarii lansat de eJobs. Acesta oferă informații pentru peste 800 de poziții diferite, din 62 de domenii de activitate, atât de la privat, cât și de la stat.

PRIMEȘTE CELE MAI NOI ARTICOLE DIRECT ÎN INBOX👇

 

Locația

1 din 4 bucureșteni petrec zilnic aproape două ore pe drumul spre și de la serviciu așa că mulți se interesează ce soluții au pentru a scăpa de aglomerație. Iar cea mai eficient este să-și ia un job aproape de casă, iar tu, ca angajator îi poți ajuta să-și optimizeze acest timp și să faci procesul de recrutare mai dinamic și mai transparent. Pe ejobs, de exemplu, ai posibilitatea ca după ce ai redactat un anunț să alegi orașul în care se va desfășura activitatea. Practic, introduci manual adresa exactă a locului unde viitorul angajat va lucra sau muți pin-ul în locul respectiv. În cazul în care activitatea descrisă în anunț se va desfășura în multiple orașe, vei alege doar orașele fără a selecta adresele exacte. O altă modalitate de a-i convinge pe candidați este să le dai detalii despre zona unde se află birourile, despre activități, școli sau mijloace de transport în comun care fac legătura dintre anumite zone și locația jobului.

Povestea companiei

Gândește-te ce ți-ar plăcea să afli despre o companie la care aplici. Oferi mai multă credibilitate dacă precizezi de câți ani este compania în piață, ce clienți are, ce proiecte desfășoară. Contează mult și detaliile despre cultura companiei care îi ajută pe candidați să-și dea seama dacă le-ar plăcea să lucreze acolo. Tot aici poți menționa și cum se va desfășura recrutarea, în cât timp vor fi contactați candidații după ce au aplicat și chiar detalii despre recomandări. Un model care sintetizează aceste idei găsești aici.

Motivația candidatului pentru jobul tău

Când ai un anunț lung este important ca la final să sintetizezi și să-i convingi pe candidați să aplice. Scoate în evidență 3-4 motive pentru care merită să fii employer of choice!

Ți-a plăcut articolul? Află și alte idei care te pot ajuta în procesul de recrutare:

Cine câștigă în cursa pentru talente?

Cât de importantă este reputația angajatorului?

Categorii:
Job DescriptionUpdate

După absolvirea Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București, a lucrat timp de 8 ani în presa scrisă, în PR și în marketing pentru o companie de recrutare. În 2016 a simțit că e momentul pentru o nouă provocare în carieră și s-a alăturat echipei eJobs și ulterior și echipei We Are HR. În portofoliul său se află articole pe subiecte precum modificările legislative în domeniul muncii, cultură organizațională, leadership, employer branding, precum și interviuri cu specialiști în HR și manageri de companii.

Leave a Reply

*

*