Câte zile de concediu își iau angajații români?
Lucrurile au început să se schimbe treptat în ceea ce privește numărul de zile de concediu de odihna pe care și le iau românii pe parcursul unui an. Rezultatele celui mai recent studiu eJobs arată exact cum stăm astăzi: 57,2% dintre angajați spun că, în ultimul an, au avut cel mult 10 zile de concediu.
Pe de altă parte, 20% nu au avut deloc. Timizi, cei care au reușit să-și ia toate zilele de vacanță disponibile abia însumează 17% din totalul respondenților. De altfel, 36,1% dintre participanții la studiu au declarat că, față de anii trecuți, în ultimul an au avut mai puține zile de concediu.
Câte zile libere și-au planificat pentru vara asta?
Pentru vara aceasta, situația se conturează într-un ton mai optimist: 73,9% dintre angajați și-au plănuit între 5 și 20 de zile de concediu. Mai puțin de 5 zile libere vor avea 13,33% dintre respondenți, iar 12,7 vor rămâne toată vara la birou. Nu plănuiesc extravaganțe estivale, de vreme ce aproape 60% spun că au alocat un buget mai mic de 500 de euro. 28% plusează până la 1.000 de euro, iar mai puțin de 15% sunt pregătiți să cheltuiască între 1.000 și 2.000 de euro sau chiar mai mult în vacanță.
Timp și bani
Că nu se pot rupe complet de ce lasă la birou era, cumva, intuitiv. La o radiografie onestă și corectă a propriei persoane, cred că sunt puțini cei care pot recunoaște că au parte de o detașare completă în vacanță, în care să nu răspundă impulsului de a trage măcar cu ochiul la inbox-ul mailului. Ce a surprins însă în concluziile studiului este faptul că sunt și angajați care își aleg destinația de vacanță în locuri apropiate, ca fus orar, de casă, astfel încât să poată fi contactați oricând, cu ușurință, de către colegi. Un sfert dintre respondenți au spus că fac asta atunci când vacanțele sunt mai scurte de o săptămână, iar 18% declară că aceasta este o regulă de la care nu se abat niciodată. 57% nu iau în calcul acest factor.
Mai surprinzător însă este ce au răspuns participanții la studiu atunci când au fost întrebați dacă au fost nevoiți să-și întrerupă vreodată concediul și să se întoarcă mai devreme la birou pentru a rezolva probleme legate de muncă. 42,3%, adică aproape jumătate din total, au răspuns „da”.
Cu sau fără telefon
Dacă în cazul celor care nu își iau deloc concediu lucrurile sunt clare, situația se nuanțează pentru unii dintre cei care pleacă în vacanță și care nu uită niciodată să pună în bagaj telefonul și laptopul. Este vorba despre 40,3% dintre angajați, care declară că obișnuiesc să lucreze în zilele libere. Pentru 10,72% dintre români, asta înseamnă să aloce maximum 30 de minute zilnic sarcinilor legate de serviciu. 8% petrec maximum o oră în același scop, în timp ce 21,6% dedică între una și două ore sau chiar mai mult muncii, în timpul vacanței. E-mailul, în schimb, este sfânt pentru majoritatea, doar 9% dintre respondenți declarând că nu îl verifică atunci când sunt în concediu. Deși nu sunt mulți (3,8% din totalul respondenților), cei mai „silitori” au o frecvență-record de conectare la e-mail – o dată sau de mai multe ori pe oră zilnic.
Și totuși…
…jumătate dintre angajații români simt că le sunt respectate zilele libere și că sunt stăpâni pe propriul timp atunci când se află în afara orelor de lucru. Interpretate defalcat, sigur că răspunsurile lor arată că mai este loc din plin pentru o reechilibrare a vieții profesionale cu cea personală și că ei sunt primii care trebuie să ceară și să-și respecte acest drept. La rândul lor, companiile sunt datoare să aplice programe de employee engagement și work-life balance care să le permită angajaților să jongleze cu elementele vieții lor, luată ca un întreg, care nu exclude viața personală.
Ți-a plăcut articolul? Citește și: