Lauda cu (sau fără) modestie
În cultura și mentalitatea colectivă, lauda a căpătat valențe negative, în timp ce modestia a fost ridicată la rang de virtute. Și dacă ai fost educat în spiritul lasă munca să vorbească despre tine, știi exact la ce mă refer. ↓
Aș vrea să-ți vorbesc despre o latură mai puțin dezbătută a modestiei. Poate să ne pună aceasta limite în viața profesională? Este ok să ne lăudăm singuri munca sau ar trebui, într-adevăr, să o lăsăm să vorbească doar de la sine?
Văzute mai degrabă ca niște antonime, modestia și lauda se reflectă una pe cealaltă într-o oglindă inversată, în timp ce între laudă și lăudăroșenie a fost pus semnul egal. Nu este de mirare așadar că noi nu avem în limba română un echivalent pentru humblebrag din engleză. Munca trebuie să vorbească despre noi, adevărat, dar… și noi despre muncă. În practică însă ne este greu să vorbim despre realizările noastre. Așa că așteptăm ca alții să ne recunoască meritele. Doar că în loc să primim laude pentru munca noastră, suntem mai degrabă apreciați pentru modestie.
Dusă la extrem însă, modestia poate fi înșelătoare și nu-și merită laudele. Aceasta ne poate face să părem mai puțin capabili sau valoroși decât suntem în realitate. Intrăm astfel într-un cerc vicios în care este dificil să ne promovăm, să fim apreciați la adevăratul potențial și să primim recunoașterea pe care o merităm.
A ști cu adevărat cât valorezi și a recunoaște asta fără să exagerezi nu este în afara bunelor maniere sau a modestiei. Dimpotrivă, este necesar să înveți să vorbești despre tine. Dacă nu le spui oamenilor cine ești sau ce faci, fie nu vor ști despre tine, fie își vor creiona propria părere, care poate să coincidă sau nu cu realitatea. Indiferent că vrei sau nu, o imagine despre tine va exista oricum. Așa că ai două variante. Îţi dezvolţi tu brandul personal (pentru că altfel nu are cine să o facă mai bine decât tine) sau îi lași pe alții să o facă în locul tău, cu riscul de a fi interpretat greșit.
Mă întorc însă la întrebarea de la care am pornit:
Este ok să îți lauzi singur munca? Răspunsul scurt: Da! Răspunsul lung: Da, numai să știi cum să o faci, iar asta este o artă în sine. Iată 5 pași prin care să îți promovezi munca (brandul personal) fără să fii etichetat ca vanitos.
(1) Fii mai mult onest decât modest
Sigur ai auzit expresia „lauda de sine nu miroase a bine”. Dar dacă meritele îți aparțin cu adevărat? Atunci înseamnă că ți-ai câștigat dreptul să te lauzi cu ele. Iar asta nu presupune că ai un ego supradimensionat.
(2) Implică-i și pe alții la bucuria ta
Hai să luăm un exemplu în care ne-am regăsit fiecare dintre noi la un moment dat: ai fost promovat. Cum îți anunți noua funcție fără să pari arogant? Poți să îmbraci vestea într-un mesaj de mulțumire către colegi. Poate fi un e-mail, un mesaj pe chat-ul intern sau o postare pe conturile de social media, prin care le mulțumești pentru tot ce te-au învățat. În acest fel îi faci să se simtă parte din succesul tău și le dai și lor ocazia să se bucure alături de tine.
(3) Împarte laurii cu ceilalți
Succesul este adesea rezultatul unei munci în echipă, chiar și atunci când tu ai muncit cel mai mult. Știu, poate părea tentant să-ți însușești toate meritele. Mai ales atunci când cei mai mulți n-au de unde să știe adevărul. Chiar și așa, tu știi că n-ai fi reușit de unul singur. Ia exemplul autorilor care includ în cărțile lor o pagină de mulțumiri, adresată celor fără de care cartea nu ar fi văzut lumina tiparului. Este o practică comună în lumea literară pe care o poți împrumuta și o poți adapta la contextul tău.
(4) Păstrează echilibrul fragil între laudă și modestie
Știi vorba „ți-au murit lăudătorii”? Cred că mulți au înțeles-o greșit. Nu este despre a nu ne mai lăuda deloc, ci despre a nu exagera cu lauda de sine, cel puțin nu la scenă mare. Acolo păstrează laudele doar pentru reușitele de care ești cu adevărat mândru. În cercul de prieteni apropiați ori în familie, sigur, fiecare succes, indiferent cât de mic sau mare, merită sărbătorit și lăudat.
(5) Recunoaște-ți și greșelile
Să-ți asumi public că ai greșit este un act de curaj care-ți va aduce respect din partea celor din jur și chiar mai multe aplauze decât orice lucru bun pe care l-ai făcut. De ce? Pentru că, în timp ce numai unora le e dificil să se laude, tuturor le este greu să admită atunci când greșesc. Așa că, data viitoare când faci o greșeală, nu ezita să o recunoști și să o corectezi.
Un gând final: Atât lauda, cât și modestia sunt valoroase, atât timp cât știm să le folosim cu moderație și echilibru.
Ți-a plăcut articolul? Citește și: