feedback
Focus

Feedback-ul negativ – o oportunitate pentru mai bine

Află cum să-i faci față

Să recunoaștem că, indiferent de longevitatea pe piață, numărul de angajați sau notorietatea câștigată, o companie se poate confrunta și cu opinii sau păreri mai puțin pozitive. Este firesc să fie așa, mai ales când există interacțiuni zilnice cu parteneri, clienți și colegi de birou. În lumea reală, e imposibil să fie totul perfect. De această dată, am ales 4 reprezentanți din 4 domenii diferite, care ne-au împărtășit onest modul în care fac față feedback-ului mai puțin pozitiv.

 

Cum gestionezi feedback-ul negativ din partea angajaților, candidaților sau clienților?

feedback negativ

Sonia-Maria Mărginean, Manager Recrutări @TRANSAVIA

Sonia-Maria Mărginean, Manager Recrutări @TRANSAVIA: Ne place să credem că super puterea noastră e că suntem atenți și receptivi la feedback. Considerăm
că fiecare feedback, fie el pozitiv sau negativ, e o oportunitate de învățare și de îmbunătățire continuă. În echipa TRANSAVIA cultivăm această cultură a feedback-ului încurajând angajații actuali și potențiali să ne ofere întotdeauna feedback onest, constructiv.

Ne asigurăm că nu este un feedback toxic, ascultăm și comunicăm în așa fel încât să aflăm motivele din spatele acestuia. Construim acel raport care încurajează colaborarea și ne permite să înțelegem în ce măsură candidații sunt aliniați cu valorile noastre. Oferim, la rândul nostru, transparență și încredere, iar odată ce înțelegem cauzele și situația semnalată printr-un feedback negativ luăm măsuri. Ne asigurăm că îmbunătățim permanent experiența angajaților, partenerilor și clienților noștri.

 

feedback

Sorin Oprea, Consultant imobiliar & Customer Relations Specialist @KING IMOBILIARE

Sorin Oprea, Consultant imobiliar & Customer Relations Specialist @KING IMOBILIARE: Pentru început, ne asumăm faptul că e dificil sau chiar imposibil să mulțumim pe toată lumea. Totuși, nu lăsăm lucrurile să treacă de la sine dacă avem clienți, foști angajați sau actuali nemulțumiți. Întotdeauna lăsăm deschis un canal de comunicare, unde oamenii ne pot lăsa feedback-ul lor, iar noi, pe baza acestuia, încercăm să îmbunătățim lucrurile, mai ales acolo unde ele țin de noi.

În ceea ce privește colaboratorii sau angajații care aleg să plece din echipa noastră, încercăm să purtăm exit-interviewuri cu fiecare în parte sau îi rugăm să ne lase un feedback onest pe platformele de recenzii. În urma acestuia, încercăm să luăm măsuri și să căutăm soluții pentru ca mediul de lucru să fie îmbunătățit.

 

feedback

Alina Mariana Podaru, Chief Operating Officer @LEVIATAN GROUP

Alina Mariana Podaru, Chief Operating Officer @LEVIATAN GROUP: Atât pentru a gestiona feedback-ul mai puțin pozitiv, cât și pentru a îmbunătăți popularitatea Leviatan Group, ne concentrăm pe introducerea unei culturi a feedback-ului constant și a ascultării active. În acest sens, am inițiat în 2023 un proiect complex de transformare organizațională, axat pe ascultarea și înțelegerea feedback-ului primit, răspunsuri prompte și transparente, implementarea de îmbunătățiri concrete și comunicare deschisă și continuă. Știm că este o abordare inspirată, întrucât deja ne permite să identificăm și să adresăm problemele semnalate de colegi și candidați.

Totodată, putem să dezvoltăm soluții potrivite și să construim o cultură organizațională sănătoasă, bazată pe încredere și angajamentul pentru îmbunătățirea continuă.

 

 

PRIMEȘTE CELE MAI NOI ARTICOLE DIRECT ÎN INBOX👇

Tudor Seleusan

Tudor Seleușan, Coordonator principal al echipei de HR @FURNISSA

Tudor Seleușan, Coordonator principal al echipei de HR @FURNISSA: În cadrul companiei noastre, existența conflictelor este o parte inevitabilă în raporturile dintre angajați. Totuși, pentru a preveni dezvoltarea și intensificarea acestora, echipa de HR a adoptat diferite strategii care s-au dovedit a fi eficiente de-a lungul timpului. Una dintre ele este de a organiza săptămânal întâlniri cu întreaga echipă pentru a primi de la angajați feedback legat de posibilele conflicte avute cu colegii lor.

În caz că există nemulțumiri, este important pentru noi ca echipa de resurse umane să identifice cauza principală a acestora și apoi să asculte cu obiectivitate părerile ambelor părți implicate în respectivul conflict, pentru ca ulterior să fie restabilit un raport armonios între angajați.

 

 

 

Ți-a plăcut articolul? Citește și:

Citim în ceață, nu în stele

Mai este remote o regulă generală?

Cărți care-ți schimbă perspectiva asupra eșecului

Categorii:
Focus

Face parte din echipa eJobs de circa 5 ani. Perioadă în care scrie despre provocările cu care se confruntă confruntă oamenii de HR, managerii, antreprenorii. Și vine cu soluții concrete/aplicabile pentru acestea. Creionându-le atât prin urmărirea tendințelor de pe piața muncii, cât și prin feedback-ul constant primit atât de la companii & de la candidați. Pasiunea pentru nevoile angajaților și companiilor a descoperit-o în 2014, când a luat contact prima oară cu zona de resurse umane. Ulterior, a ocupat timp de doi ani poziția de editor la Ziarul Financiar.

Leave a Reply

*

*