Ce activități sportive preferă angajații din România?
Pentru că fiecare angajator sau specialist în resurse umane își dorește cei mai buni oameni în organizație, venim cu câteva statistici despre felul în care angajații aleg să-și petreacă timpul liber și ce activități sportive ați putea să le recomandați pentru ca aceștia să fie mai motivați și mai productivi la job.
Spre exemplu, anul trecut a fost unul al experiențelor, așa cum reiese din studiul realizat de 7card pe baza datelor din 2017. Cei mai mulți angajați ai companiilor din București, Timișoara și Cluj-Napoca au avut cea mai mare deschidere de a încerca activități sportive variate, cum ar fi escaladă, cross training și înot.
“În România se face mișcare din ce în ce mai mult, iar oamenii încep să conștientizeze ce înseamnă cu adevărat sportul pentru o viață sănătoasă. Astfel, realizăm că diversitatea ne ține motivați să nu renunțăm la acest stil de viață sănătos, iar un efort fizic moderat, de 2 sau 3 ori pe săptămână ne limpezește mintea și ne face mai productivi”, spune Andrei Crețu, co-fondator 7card.
Ce mai spun statisticile despre activitățile sportive preferate de angajați
- 27 februarie – ziua cu cele mai multe intrări la sală înregistrate
- Marți – ziua preferată a săptămânii pentru practicarea activităților sportive
- 6-7 PM – intervalul orar în care românii aleg să practice sport și activități recreative în
timpul săptămânii
- 10-11 AM – intervalul orar în care românii aleg să practice sport și activități recreative în weekend
- Cele mai populare 3 activități în 2017: Fitness, Aerobic și Cycling
- Cele 3 activități cu cea mai mare creștere: Cross Training, Escaladă și Piscină
- Top trending activități pe orașe: București: Cross Training, Escaladă, Yoga, Cluj-Napoca: Piscină, Timișoara: Cross Training, Dansuri
- Topul experimentaliștilor – curajoșii din București, Timișoara și Cluj-Napoca care au încercat cea mai mare varietate de activități sportive
- Topul celor mai sociabili – cei mai mulți abonați care au însoțitori sunt în Craiova, Oradea și Iași
- Topul nomazilor – abonații din orașele Bacău, Constanța și Brăila, au înregistrat cele mai multe vizite și în alte localități
- Topul celor mai „sportive” companii cu utilizatori de 7card: MSG System, Veeam Software, Macromex și Mahle
- Cele 5 orașe cu cele mai multe locații de sport & relaxare: Cluj-Napoca, Timișoara, Brașov, București și Iași, raportate la populație – numărul de centre sportive / 100.000 de locuitori
- Cluj-Napoca – orașul cu cea mai mare ofertă de centre de sport și relaxare, raportată la populație
- 29 de ani – vârsta abonaților care practică cel mai mare număr de activități sportive și recreative