angajari la stat
Update

Competiție din partea statului pentru angajatorii din mediul privat

Cum arată oferta de muncă

Unul dintre studiile recente eJobs arată că salariul este primul criteriu, de care 55% dintre respondenți țin cont în schimbarea jobului. Și sunt tot mai atenți la ofertele atât din mediul privat, cât și din instituțiile de stat, mai ales că acestea oferă stabilitate și creșteri sigure ale salariilor. Află în cele ce urmează care este oferta de angajari la stat, comparativ cu sectorul privat, precum și instituțiile care vin cu cele mai multe joburi pentru candidați.

 

Oferta de angajare pentru candidați în sectorul de stat

Instituțiile de stat au scos la bătaie aproape 3.000 de locuri de muncă în primele două luni ale anului, potrivit datelor jobradar24.ro, cel mai mare agregator de joburi din mediul privat și de stat din România, dezvoltat de eJobs. 9 din 10 sunt funcții de execuție și mai puțin de 200 sunt funcții de conducere. Comparativ, sectorul privat a avut 65.000 de poziții noi, deschise în același interval de timp pe eJobs, mai mult de jumătate fiind destinate candidaților din segmentul entry level.

 

Prin ce este atractiv statul, ca angajator

„Statul devine un competitor din ce în ce mai puternic pentru angajatorii din mediul privat. Autoritățile au anunțat că, pentru 2023, angajările au fost deblocate cu 90.000 de posturi, cele mai multe în educație, sănătate și în instituții de forță. Deja vedem că începutul anului a venit cu 3.000 de joburi noi în acest sector, în condițiile în care pentru întregul an 2022 au fost înregistrate puțin peste 12.000, după cum arată datele agregate de jobradar24. Să nu uităm, totodată, că rămâne asocierea tradițională pe care o fac candidații între joburile la stat și ideea de stabilitate. Corelat cu creșterea salariilor, varianta angajării în această zonă devine din ce în ce mai atrăgătoare, inclusiv pentru candidații tineri, care obișnuiau până acum să se uite preponderent, dacă nu chiar exclusiv, către angajatorii privați”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs.

 

Orașele cu cele mai multe angajari la stat

Cele mai multe locuri de muncă vacante, respectiv peste 430, aparțin instituțiilor de stat din București, Clujul ocupând a doua poziție în clasament, cu 165 de oferte. Urmează Iași și Timiș, ambele cu peste 100 de posturi scoase în piață. De cealaltă parte se află județe precum Vrancea, Sălaj, Mehedinți, Ialomița, Caraș Severin ori Gorj, unde statul rămâne un angajator timid, cu mai puțin de 30 de locuri de muncă disponibile de la începutul anului și până acum pentru fiecare județ în parte. Aceste județe se regăsesc, totodată, și în topul cu cele mai puține locuri de muncă de la privat și cu rate ale șomajului peste media națională.

 

Instituțiile cu cele mai multe oferte de angajari la stat

Instituțiile care vin cu cele mai multe oferte pentru candidați, la nivel național, sunt primăriile, școlile, spitalele, liceele / școlile profesionale / colegiile tehnice / colegiile naționale și universitățile. Pozițiile pentru care s-au căutat cei mai mulți candidați au fost de muncitor calificat și necalificat, îngrijitor, asistente medical, referent, șofer și paznic. „O bună parte din aceste joburi intră în orizontul profesional al candidaților din categoria de vârstă 45+, care privesc cu un grad mare de încredere o eventuală angajare la stat, dar sunt neîncrezători în schimb, în șansele pe care le au de a se angaja într-o companie din mediul privat”, explică Bogdan Badea.

PRIMEȘTE CELE MAI NOI ARTICOLE DIRECT ÎN INBOX👇

În acest moment, pe eJobs, cea mai mare platformă de recrutare din România, sunt disponibile 29.000 de locuri de muncă, în timp de jobradar24.ro are agregate 1.300 de locuri de muncă la stat.

 

Ai găsit informații utile în articolul „Competiție din partea statului pentru angajatorii din mediul privat”? Citește și:

 

Topul căutărilor efectuate de candidați care setează tendințele pentru 2023

 

Ce salarii se oferă în sectorul de service & reparații

 

Categorii:
Update

Proiectul We Are HR, lansat în 2017, își propune să vină în întâmpinarea managerilor și specialiștilor în resurse umane cu cele mai noi tendințe din domeniu și cu o perspectivă diferită asupra proceselor de recrutare, retenție și motivare a talentelor. Atât site-ul cât și revistă omonimă oferă informații esențiale și statistici relevante despre industrie și pun în discuție tehnicile actuale de recrutare, precum și instrumentele și tehnologiile folosite în acest proces și modul în care acestea influențează viitorul unei noi generații de candidați și angajați.

Leave a Reply

*

*