Autenticitatea nu e o scuză pentru toxicitate
Dacă n-ai nimic frumos de zis, mai bine nu zici nimic… era o vorbă pe care îmi amintesc că o tot observam, citind. Oare și-ar mai avea vreodată locul practica asta în companiile noastre? Eu aș spera măcar la o variantă adaptată – dacă n-ai nimic constructiv de zis, mai bine gândește în perspectivă și vino cu soluții înainte de a-ți exprima ideea și de a contribui, la rândul tău, la crearea unui mediu toxic. Poate părea dur, însă într-o societate atât de competitivă precum a noastră, pare că tot mai puțini jucători realizează că a vorbi nepotrivit despre idei, colegi sau chiar manageri spune mai multe despre ei, de fapt, decât despre cei pe care îi vizează.
Există niște fundamente sănătoase, care pe cât de, ei bine, fundamentale sunt, pe atât de îngropate par în dorința de a urca pe scara corporatistă. Ne exprimăm ideea răspicat, pe oriunde putem și oricui ne ascultă, însă cu ce scop? Căutăm acel factor diferențiator și creșterea în ochii celor din jur cu orice preț, însă în toată căutarea asta uităm că relațiile sănătoase pe care trebuie să le nutrim cu cei de lângă noi nu sunt bazate nici pe like-uri și nici pe numărul de followerși.
Oare ne schimbăm și noi odată cu algoritmul?
Citeam un studiu zilele astea care viza modul în care îți adaptezi atitudinea în mediul de lucru și cum acesta este un bun indiciu pentru felul în care vei evolua în carieră. Cu alte cuvinte, cei cu o capacitate de a se adapta celor alături de care lucrează (în termeni de atitudine și acțiuni) și care nu se lasă pradă reacțiilor de panică sau stres – pentru mulți naturale în fața unor situații fie de criză sau de conflict – au șanse mai mari să acceadă la o poziție de lider în viitor și să fie chiar unul de succes. Trebuie să recunosc, astfel de date se bat cap în cap cu idei de tipul „fii tu însuți și totul va fi bine” sau „spune tot ce gândești, oricând și lumea va aprecia sinceritatea”.
Funcția scuză mijloacele și toxicitatea?
Noțiuni precum tactul sau empatia mi-au părut, nu o dată, arhaice la o simplă plimbare de recunoaștere în companii. Lesne de înțeles că un mediu toxic este cel în care oamenii nu simt că au un spațiu sigur în care să își exprime ideile. În același timp, tot un mediu toxic e după mine și un mediu în care părerile sunt atât de multe și atât de ușor împărtășite, încât devin golite de sens și scop.
E adevărat, angajații capătă în prezent o voce puternică, poate mai puternică decât oricând, grație nevoii mărite pe care angajatorii o au să îi găsească și mai apoi, să îi păstreze în echipe. Această voce, însă, trebuie orientată către binele colectiv, iar tipul acesta de atitudine îl îmbrățișează companiile cele mai puternice și longevive pe care le cunosc. Cele în care nici nu realizezi imediat cine e manager și cine e subaltern, iar asta grație unei dinamici în întregime orientate către soluții, eficiență și fericire reală la locul de muncă și mai puțin către exterior, ambalaj și impresii în social media.
Această dinamică a echipei nu e înnăscută, nici nu se învață – ea se dobândește. Nu căutăm oameni identici celor cu care vor împărți biroul și nu căutăm oameni diferiți, care să ne completeze setul. Ce căutăm e potențialul. Acel ceva care ne arată că noul angajat va adera la valorile și energia organizației și care va împărtăși idei constructive ce vin să contribuie la menținerea mediului autentic deja creat.
Da, vocea fiecărui membru al echipei trebuie să existe, să conteze și să facă o diferență, însă ea trebuie însoțită de empatie, adică de o abordare identică celei de care ne place să beneficiem. Așa cum am mai spus-o, angajații rămân acolo unde sunt ascultați, unde părerea lor contează, însă unde părerile și ideile sunt constructive și încurajează bunăstarea companiei și a oamenilor săi, deopotrivă.
Ți-a plăcut articolul Autenticitatea nu e o scuză pentru toxicitate? Citește și:
Cum organizezi un team building de la A la Z
