reSTART-ul mișcării sau cum să creștem performanța prin sport?
Sportul nu este doar despre sănătatea fizică, ci și despre cea emoțională, despre felul în care ne construim relații la locul de muncă și cum reușim să interacționăm eficient cu managerii sau colegii. Cum să ne motivăm oamenii să facă mai multă miscare? Ce rol are aceasta în creșterea rezultatelor din companie și care sunt efectele unei echipe preocupate de sport? La aceste întrebări ne-au răspuns membrii din 3 organizații care fac parte din programul reSTART NOW, creat de 7card – liderul pieței corporate de servicii de sport și relaxare în România. Prin intermediul acestui program, 7card își dorește să readucă oamenii mai aproape de miscare. Iată ce ne-au dezvăluit aceștia!
Cum motivăm oamenii să facă miscare și ce rol are aceasta în creșterea performanței la job?
Vlad Ghinea – CICs EMEA Communications Specialist IBM:
„Sportul este un element extrem de important pentru a menține un mediu de lucru sănătos, echilibrat, pentru a crește sentimentul de apartenență și a oferi o fundație pe care se pot construi relații profesionale și personale”.
Cum putem convinge echipa să facă mai multă mișcare?
Colegii mei sunt foarte ușor de convins să facă mișcare, mulți dintre ei antrenându-se deja pentru diferite activități sportive și participând la competiții corporate. Chiar și așa, pentru a crește și mai mult numărul de persoane active, avem frecvent inițiative menite să trezească și/sau să întrețină apetitul pentru sport. Printre ele se numără organizarea unor ateliere dedicate unui stil de viață sănătos, structurarea unor competiții interne, decontarea abonamentelor pentru diverse servicii sportive sau punerea la dispoziție a unor grupuri de Slack unde oamenii pot comunica și se pot organiza pentru ieșiri la mișcare.
Ce îmbunătățiri ai observat de când angajații sunt mai activi din punctul de vedere al mișcării?
Nu e niciun secret că sportul aduce echilibru și îmbunătățește viața pe toate planurile. Iar aceste avantaje se pot observa și la locul de muncă: oamenii „atacă” responsabilitățile cotidiene cu mai multă încredere, mai zâmbitori și mai relaxați.
De ce este important ca fiecare angajator să acceseze un plan anual de sport pentru echipă?
Angajatorii ar trebui să investească în oameni. E cea mai bună investiție pe care o pot face. Iar sportul este un element extrem de important pentru a menține un mediu de lucru sănătos, echilibrat, pentru a crește sentimentul de apartenență și a oferi o fundație pe care se pot construi relații profesionale și personale.
Oana Diaconu – Total Rewards Specialist Accenture:
„Observ o mai mare atenție la igiena emoțională, atât individual, cât și din partea managerilor de echipe care, în ultimii 2 ani, au fost mult mai conectați cu nevoile emoționale și de sănătate mentală ale colegilor”.
Cum putem convinge echipa să facă mai multă miscare?
În contextul redeschiderii facilităților după pandemie, diverse activități au redevenit accesibile. Nu cred că e nevoie să depunem efort ca să convingem colegii să facă activități sportive, ci mai degrabă să punem la dispoziție opțiuni amuzante de interacțiune, prin care să ne putem cu toții reconecta și bucura de timpul petrecut împreună la aer proaspăt.
Ce îmbunătățiri ai observat de când angajații sunt mai activi din punctul de vedere al mișcării?
Am observat o mai mare deschidere în a rezerva zile libere pentru self care sau activități de 1-2 zile – mici excursii, participare la festivaluri, scurte vizite la mare sau la munte. În perioada pandemiei au fost perioade în care concediile au fost amânate/anulate, iar scurtele pauze de câte 1-2 zile nu erau atât de populare. De asemenea, observ o mai mare atenție la igiena emoțională, atât individual, cât și din partea managerilor de echipe care, în ultimii 2 ani, au fost mult mai conectați cu nevoile emoționale și de sănătate mentală ale colegilor, încurajând pauze mai dese, organizând întâlniri virtuale informale, împărtășind mai mult și mai deschis propriile lor experiențe legate de sănătatea emoțională. În ultimele luni, colegii s-au organizat să participe împreună la diverse activități outdoor: mers pe munte, diverse sporturi de echipă, curse de alergare etc. Este o formă în care ne reconectăm în afara jobului, iar pentru nou veniți în companie este o ocazie de a-și întâlni pentru prima dată colegii cu care până acum au lucrat doar în mediul virtual.
De ce este important ca fiecare angajator să acceseze un plan anual de sport pentru echipă? Și cât de dorit este acest beneficiu?
Punerea la dispoziție de opțiuni pentru activități sportive este foarte importantă și încurajează angajații să aibă o viață activă după job. Deoarece mișcarea, deși vitală, arată diferit pentru fiecare dintre noi, iar aceasta ar trebui să fie o componentă de care să ne bucurăm. Astfel, e extrem de important ca opțiunile puse la dispoziție să fie diverse, iar colegii să aibă de unde alege activitățile de care se bucură cel mai mult: unora le place înotul, altora dansul, altora alergatul, alții iubesc să meargă cu bicicleta.
Cezara Runceanu – HR Manager EOS KSI:
„Fără un echilibru sănătos între minte și corp, rezultatele vor întârzia să apară”.
Cum putem convinge echipa să facă mai multă mișcare?
Ultimii ani ne-au adus multe provocări și schimbări. Lucrul de acasă a contribuit la găsirea unui echilibru în zona de work-life balance. Am avut mai mult timp pe care să-l petrecem cu familia și mai puțin timp în trafic. În același timp însă, s-a redus considerabil timpul alocat mișcării. Știm cu toții că prin miscare se eliberează și se reduce stresul, crește nivelul de energie, avem o mai buna oxigenare a creierului și implicit creștem concentrarea obținând astfel rezultate mai bune. Putem încuraja angajații să fie activi prin oferirea de beneficii în zona de sport & health, prin organizarea de evenimente/concursuri care să încurajeze mișcarea, dar și prin acțiuni simple, readaptate, spre exemplu, un daily meeting în aer liber.
Ce îmbunătățiri ai observat de când angajații sunt mai activi din punctul de vedere al mișcării?
Comunicarea, întâlnirile față-n față dintre colegi, socializarea în pauzele de lucru, sunt cele mai importante elemente care ne-au lipsit tuturor în perioada de pandemie. Fricile și anxietățile s-au acutizat, relațiile umane au avut de suferit, astfel că, echilibrul emoțional al colegilor a fost de multe ori afectat. În ultima perioadă, în noua normalitate, colegii au avut posibilitatea de a petrece mai mult timp împreună și de a îmbina beneficiile oferite de lucrul de acasă cu cele oferite de munca de la birou. Ne bucură faptul că avem colegi care în rutina lor zilnică au introdus mișcarea, chiar mai mult decât în perioada pre-pandemie. Starea bună de sănătate a acestora, atât cea fizică, cât și cea mentală se reflectă pozitiv în rezultatele de la job. Ei sunt mai deschiși, mai proactivi și contribuie cu idei noi. Încurajăm angajații să facă miscare extinzând beneficiile din aceasta zonă pentru a-i ajuta să își creeze un echilibru între minte și corp.
De ce este important ca fiecare angajator să acceseze un plan anual de sport pentru echipă?
Am auzit cu toții expresia „Mens sana in corpore sano”. Expresia o utilizăm pentru a sublinia faptul că exercițiul fizic este o parte esențială a bunăstării mentale și psihologice. Fiecare angajator își dorește o echipă performantă. Pentru a face performanță, la fel ca și în sport, și la birou, este nevoie de muncă și perseverență. Fără un echilibru sănătos între minte și corp, rezultatele vor întârzia să apară. Așadar, companiile ar trebui să aibă inclus în pachetul lor de beneficii cel puțin o variantă de abonament sportiv. În ultima perioadă, din ce în ce mai mulți colegi se interesează de beneficiile pe care compania le oferă din punctul de vedere al abonamentelor la diverse săli de sport. Acest lucru ne arată faptul că există o creștere a cererii acestui tip de beneficiu, în special în rândul angajaților studenți și proaspăt absolvenți.
reSTART NOW își propune să fie cea mai mare acțiune de wellbeing dedicată angajaților din România. Cu sprijinul 7card, companii și centre de fitness oferă acces gratuit la mișcare angajaților care au nevoie de un imbold să se (re)apuce de relax&sport. Peste 600 de companii s-au înscris deja în programul reSTART NOW și peste 400.000 de pachete de free trial vor fi oferite angajaților din România, ca aceștia să poată vizita peste 500 centre de relax&sport de top din țară. Înscrie-te aici în programul reSTART NOW!
Ți-a plăcut articolul despre cum să încurajezi un mod de viață sănătos în echipă ? Citește și:
De ce este obligatorie autenticitatea pentru succesul proceselor de recrutare