Noutăți privind angajarea cetățenilor ucraineni în România
Într-un context dificil, pe care nimeni nu-l anticipa, te gândești poate cum ai putea să oferi suport ucrainenilor care au venit în România. Unii vor rămâne aici pentru o perioadă mai lungă și au nevoie de joburi pentru a se întreține. Pe de altă parte și compania ta are probabil nevoie de oameni pentru echipele sale. Și ai la îndemână un cadru legislativ care susține angajarea cetățenilor ucraineni. Guvernul a adaptat Ordonanța de Urgență 20/2022, publicată în MO nr. 231 din 08.03.2022, privind modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri de sprijin și asistență umanitară. Acum suntem în punctul în care urmează să se publice Hotărârea de Guvern prin care se va implementa Directiva Europeană 55/2001, privind protecția temporară a cetățenilor ucraineni. Aceste acte normative asigură accesul rapid al cetățenilor ucraineni la piața forței de muncă. În practică, te poți confrunta însă cu situații specifice și cu nevoia de a avea procedura de angajare organizată în etape. Descoperă atât aspectele legale, cât și răspunsuri la întrebări punctuale despre angajarea cetățenilor ucraineni!
Cadrul legislativ aprobat până în acest moment pentru angajarea ucrainenilor
În acest moment este în vigoare Ordonanța de Urgență 20/2022 din 07.03.2022 publicată în MO nr. 231 din 08.03.2022 privind modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri de sprijin și asistență umanitară.
Actul normativ prevede la art. VI faptul că cetățenii ucraineni intrați legal pe teritoriul României și care nu solicită o forma de protecție (azil), pot fi încadrați în muncă fără avizul de angajare.
Acestor persoane li se prelungește dreptul de ședere în scop de muncă potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, făra obligativitatea obținerii unei vize de lungă ședere pentru angajare în muncă. De asemenea, acestor persoane li se prelungește dreptul de ședere în scop de muncă fără obligativitatea obținerii unei vize de lungă ședere pentru angajare în muncă.
Încadrarea în muncă a cetățenilor ucraineni, care provin din zona de conflict armat din Ucraina, care nu dețin documente care să probeze calificarea profesională sau experiența în activitate necesare ocupării unui loc de muncă, se poate realiza, pentru o perioadă de 12 luni cu posibilitatea de prelungire cu perioade de 6 luni, pentru maximum un an, în baza declarației pe propria răspundere a acestora că îndeplinesc condițiile de calificare profesională si nu au antecedente penale care să fie incompatibile cu activitatea pe care o desfasoară sau urmează să o desfășoare pe teritoriul României.
Aceste prevederi nu se aplică cetățenilor ucraineni care doresc să acceadă ori să exercite în România, profesiile de medic, medic dentist, farmacist, asistent medical generalist, moașă, medic veterinar si arhitect sau una din profesiile prevăzute la anexele nr. 2,4,8 din Legea nr. 200/2004 privind recunoașterea profesiilor reglementate din România.
De asemenea este în vigoare și Ordinul nr. 301 din 09.03.2022 publicat în MO nr. 240 din 10.03.2022, pentru aprobarea Procedurii de încadrare în muncă a cetățenilor ucraineni care provin din zona de conflict armat din Ucraina. Potrivit acestuia se aprobă procedura de încadrare în muncă a cetățenilor ucraineni care provin din zona de conflict armat din Ucraina și se stabilește modelul de declarație pe propria răspundere care poate fi utilizat pentru angajarea cetătenilor ucraineni.
Ministerul Muncii a emis și PROCEDURA din 9 martie 2022 de încadrare în muncă a cetățenilor ucraineni care provin din zona de conflict armat din Ucraina în care vei regăsi declarația pe propria răspundere care trebuie completată de cetățenii ucraineni.
Descarcă Declarația pe propria răspundere Ucraineni
Ce pași trebuie să urmezi pentru a angaja un cetățean ucrainean care provine din zona de conflict:
- Completează alături de cetățenul ucrainean declarația pe proprie răspundere, conform căreia acesta îndeplinește toate condițiile pentru ocuparea unui anumit post.
- Pregătește contractul de muncă pe care angajatul îl va semna.
- Realizează o notificare de angajare către Inspectoratul pentru Imigrări, prin care anunți angajarea cetățeanului ucrainean. „Noile reglementări nu includ obligația angajatorului de a notifica Inspectoratul General pentru Imigrări cu privire la angajarea cetățenilor ucraineni. Cu toate acestea, din punct de vedere practic, recomandăm ca angajatorii, precum și angajații ucraineni, să informeze Inspectoratul General pentru Imigrări cu privire la încheierea, suspendarea și încetarea contractului individual de muncă”, spune Romulus Badea, Tax Partner, în cadrul companiei Soter & Partners, specializată în servicii de de contabilitate și salarizare.
- După semnarea contractului de muncă, poate fi solicitat permisul de ședere în scop de muncă de la Inspectoratul pentru Imigrări.
Procedura de încadrare în muncă a cetățenilor ucraineni
detaliată de Romulus Badea, Tax Partner în cadrul companiei Soter & Partners:
Procedura de încadrare în muncă a cetățenilor ucraineni care provin din zona de conflict armat din Ucraina a fost aprobată prin OMSS 301/2022.
Contractul individual de muncă se încheie după verificarea prealabilă a aptitudinilor profesionale și personale prin modalitățile stabilite în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în regulamentul intern.
Pentru verificarea aptitudinilor salariatului, la încheierea contractului individual de muncă se poate stabili o perioadă de probă de cel mult 90 de zile calendaristice pentru funcțiile de execuție și de cel mult 120 de zile calendaristice pentru funcțiile de conducere.
Încadrarea în muncă se realizează în baza declarației pe proprie răspundere al cărei model este prevăzut în Anexa OMSS 301/2022 care poate fi completată sub îndrumarea agenției pentru ocuparea forței de muncă județene (dacă persoana a apelat la ajutorul agenției pentru găsirea unui loc de muncă) sau împreună cu angajatorul la care urmează să se încadreze, dacă cetățeanul ucrainean a contactat direct viitorul angajator.
Angajarea se face în baza actului de identitate, pașaportului sau a altui document care atestă identitatea persoanei și a declarației pe proprie răspundere.
Întrebări despre angajarea cetățenilor ucraineni
Ordonanța de Urgență 20/2022 se aplică doar cetățenilor ucraineni care vin din zona de conflict sau și ucrainenilor care vin din alte state în România?
Ordonanța 20/2022 se aplică în principal persoanelor care vin din zona de conflict, pentru că mulți au plecat în grabă și nu și-au luat documente importante legate de muncă. Pentru a le simplifica accesul la piața munciii din România a fost nevoie de această ordonanță.
Este însă greu de stabilit cine vine din zona de conflict și cine nu. În practică, Ordonanța se va aplica pentru cetățenii ucraineni aflați pe teritoriul României în perioada de funcționare a acestei Ordonanțe.
Doresc să angajez un cetățean ucrainean care se află în Ungaria. Se aplică Ordonanța 20/2022?
Ordonanța 20/2022 se aplică doar dacă cetățeanul vine pe teritoriul României. Nu are importanță de unde vine, atât timp cât este cetățean ucrainean. Când va intra pe teritoriul României va beneficia de toate drepturile care au fost create prin acest act normativ.
Pot avea acces la o bază de dată cu ucrainenii interesați să se angajeze în România?
Poți ține legătura cu AJOFM-urile pentru a găsi oameni interesați să muncească în România. Ministerul Muncii recunoaște că Ucraina se află printre țările serioase, recomandate angajatorilor români pentru a recruta personal. Până în acest moment au intrat în România 400.000 de cetățeni ucraineni, iar în momentul de față sunt în țară 85.000, însă nu toți sunt în bazele AJOFM-urilor.
Cum ajută AJOFM angajatorii?
AJOFM are o listă cu datele ucrainenilor care se înregistrează. Când angajatorul face o solicitare la AJOFM pentru o anumită poziție i se oferă datele de contact ale persoanelor care se potrivesc cerințelor postului. Prin acest mecanism ai acces la mai mulți candidați și ai mai multe șanse să identifici persoana potrivită echipei tale.
Prevederile din Procedura din 9 Martie 2022, emisă de Ministerul Muncii:
Articolul 1
Cetățenii ucraineni care provin din zona de conflict armat din Ucraina și doresc să se încadreze în muncă, dar nu dețin documente care să probeze calificarea profesională sau experiența în activitate se pot prezenta la agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene, respectiv a municipiului București, pentru a fi înregistrați.
Articolul 6
După parcurgerea activităților din cadrul serviciilor de informare și consiliere profesională, persoana este mediată în muncă pe un loc de muncă vacant care corespunde calificărilor și experienței declarate de aceasta și primește dispoziția de repartizare în vederea prezentării la angajator.
Articolul 7
Susținerea interviului sau probei de lucru se efectuează la angajatorul pentru care persoana a primit dispoziția de repartizare.
Articolul 8
În cazul în care cetățeanul ucrainean contactează direct un angajator, fără a mai solicita serviciile agențiilor pentru ocuparea forței de muncă județene, respectiv a municipiului București, acesta completează declarația pe propria răspundere prevăzută la art. 4, împreună cu angajatorul la care urmează să se încadreze.
Documentele care sunt incluse în dosarul de personal trebuie întocmite în limba română?
Angajatul trebuie să înțeleagă ceea ce semnează, iar AJOFM poate asigura medierea. Contractul poate fi realizat și în limba pe care angajatul o înțelege tocmai pentru că, din punct de vedere formal, un contract nu poate fi încheiat dacă una dintre părți nu înțelege ce prevede acesta.
Cum se vor declara contribuțiile angajatului și angajatorului?
Ucrainenii sunt înregistrați acolo unde se stabilesc în România. Ca urmare a acestei înregistrări, la nivelul direcțiilor de sănătate publică se va emite un cod de identificare care poate fi completat în Declarația 112.
Este nevoie de un act de identitate la întocmirea contractului de muncă?
Documentul necesar pentru a încheia contractul de muncă este actul de identitate, pașaportul sau, dacă acesta nu există, se consideră documentele întocmite la frontieră.
Cât durează obținerea permisului de ședere?
La Inspectoratul pentru Imigrări sunt multe solicitări de reînnoire a permiselor de ședere pentru că starea de alertă a fost ridicată. În plus, sunt mulți ucraineni care trebuie înregistrați. Prin urmare, emiterea permiselor de ședere poate întârzia. Conform legii, permisul de ședere se eliberează în 30 de zile după depunerea dosarului la ghișeu.
Pe ce durată se poate încheia un contract individual de muncă?
Contractul de muncă trebuie încheiat pe 12 luni. După 12 luni va putea fi prelungit. Dar trebuie să vedem și ce se întâmplă. Dacă într-o săptămână se încheie conflictul în Ucraina și peste 6 luni lucrurile acolo revin la o viață cât de cât normală, atunci sunt șanse ca aceste reguli să se mai schimbe. Contractele pot fi prelungite chiar și până la 3 ani.
Pot angaja cetățeni ucraineni pe orice tip de poziție sau sunt anumite excepții?
Există excepții dacă vorbim de profesii reglementate precum medic, medic dentist, farmacist, asistent medical generalist, moașă, medic veterinar si arhitect sau una din profesiile prevăzute la anexele nr. 2,4,8 din Legea nr. 200/2004 privind recunoașterea profesiilor reglementate din România. În acest caz trebuie să respecți procedurile de angajare din profesia respectivă.
Care este salariul minim care poate fi acordat cetățenilor ucraineni?
Salariul este cel minim pe economie valabil în România, de 2.550 lei brut.
Ce se întâmplă cu cetățenii ucraineni care erau în România? Cum pot fi încadrați în muncă?
Ordonanța 20/2022 se referă doar la cetățenii care provin din zona de conflict armat din Ucraina. Prin urmare, cetățenii ucraineni care se află deja în România nu sunt exceptați de la obținerea avizelor de muncă sau vizelor de muncă, după caz. Dacă o companie are angajat un cetățean ucrainean cu drept de ședere în scop de muncă și dorește să-i schimbe funcția ar trebui să obțină o nouă autorizație de muncă de la Inspectoratul pentru Imigrări și abia apoi angajatul poate semna noul contract de muncă sau actul adițional de schimbare a funcției. Aceleași reguli se aplică și în condițiile schimbării angajatorului. Dacă un cetățean ucrainean, angajat într-o companie din România, dorește să se încadreze în muncă la nou angajator, acesta are obligația legală de a obține o autorizație de muncă pentru acest cetățean înainte de angajare.
Pot să angajez remote cetățeni care locuiesc în Ucraina?
Ordonanța 20/2022 se referă strict la persoanele care intră în România din zona de conflict, nu și la persoanele care sunt în Ucraina. Regulile pentru persoanele care lucrează remote sunt altele. Dacă pentru cetățenii care intră în România, autoritățile s-au gândit că nu au documente, ceilalți sunt totuși acasă. În acest caz trebuie aplicate regulile valabile și până acum pentru angajarea unei persoane care lucrează remote dintr-un anumit stat. Ar trebui să obții un aviz de muncă pentru persoanele care doresc să lucreze din Ucraina.
Legislația din România este în continuă actualizare pentru a facilita accesul ucrainenilor la piața muncii din România. Urmărim publicarea Hotărârii de Guvern prin care se va implementa Directiva Europeană 55/2001, privind protecția temporară a cetățenilor ucraineni și vom reveni cu informații noi.
Ai găsit utile informațiile din articolul „Noutăți privind angajarea cetățenilor ucraineni în România”? S-ar putea să te intereseze și:
Cum gestionezi stările emoționale ale colegilor în această perioadă