Kurzarbeit
Update

Facilități pentru companii și angajați, valabile și după ridicarea restricțiilor

Află cum îți poți susține echipa

În această perioadă, destul de încărcată emoțional, există și o veste care ne dă speranță. De azi, 9 martie, a intrat în vigoare HOTĂRÂREA nr. 16 din 08.03.2022, conform căreia prevederile din Hotărârea Comitetul Național pentru Situații de Urgență nr. 6/2022 privind procedura de aprobare a regulilor de aplicare a măsurii carantinei asupra persoanelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 97 din 31 ianuarie 2022, se abrogă. Iată ce recomandări poți urma în spațiul de lucru, dar și ce ar trebui să știi despre programul Kurzarbeit și despre alte facilități, care-ți permit să-ți susții business-ul într-o perioadă în care se resimt efectele economice ale pandemiei.

Hotărârea de aborgare a regulilor privind carantina a fost luată ca urmare a încetării stării de alertă pe teritoriul României și ridicării tuturor restricțiilor adoptate pentru prevenirea și combaterea pandemiei de COVID-19.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a precizat însă că izolarea persoanelor diagnosticate cu Covid rămâne necesară și după ridicarea restricțiilor, dar autoritățile nu vor mai face controalele pe care le făceau până acum pentru verificarea respectării deciziilor de izolare.

Măsuri care nu mai sunt valabile odată cu încetarea stării de alertă:

  • Utilizarea măștii în spațiile exterioare și în spațiile interioare nu va mai fi obligatorie, dar va fi necesară;
  • Nu vor exista limite privind accesul în diverse spații publice, precum spații comerciale, instituții de alimentație publică, instituții publice;
  • Nu vor mai exista limite în privința orarului;
  • Certificatul PLF de localizare a călătorilor nu va mai fi solicitat;
  • La intrarea în țară nu va mai fi solicitat certificatul electronic COVID;

Ce măsuri sunt recomandate:

  • Purtarea măștii de protecție în spațiile deschise aglomerate, în mijloacele de transport în comun, în spațiile închise, inclusiv în unitățile sanitare, în grădinițe, școli, universități;
  • Evitarea spațiilor aglomerate fie că sunt închise sau deschise;
  • Spălatul mâinilor, utilizarea unui antiseptic;
  • Mijloacele de transport în comun și unitățile de interes public trebuie curățate și dezinfectate periodic;
  • Persoanele care au simptome – testare, prezentare la medic, la centrul de evaluare;
  • Măsurile fac parte din pachetul de responsabilitate individuală. sursa: Digi24

 

Facilități prin care îți poți susține business-ul și angajații

Ministrul Muncii Marius Constantin Budăi, a precizat ieri, 8 martie, într-o postare pe Facebook:

Ridicarea stării de alertă aduce schimbări și în domeniul gestionat de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale! Astfel, nu se va mai acorda șomaj tehnic, dar rămâne în vigoare „Kurzarbeit” (OUG 132/2020) încă trei luni de la ridicarea stării de alertă. Și valabilitatea contractelor colective de muncă (CCM) se prelungește automat tot cu 90 de zile, iar părinții care au în îngrijire copii sau adulți cu handicap înscriși în sistemul de învățământ (OUG 110/2021) pot primi zile libere până la finalul anului școlar 2021-2022.

Nu mai sunt obligatorii nici decalarea programului de lucru și nici telemunca, dar acesta pot fi stabilite, în continuare, cu acordul angajatorului. Nu în ultimul rând, nu se mai ocupă posturi fără concurs în instituțiile de stat.

Ce prevede programul Kurzarbeit

Aminitm că prin programul Kurzarbeit, statul va susține o indemnizație de 75% din diferența dintre salariul de bază brut, prevăzut în contractul individual de muncă și salariul de bază brut aferent orelor de muncă efectiv prestate.

Concret, dacă timpul de muncă al unui angajat s-ar reduce la 50%, angajatul ar urma să primească 50% din salariu de la angajator și 37,5% din partea statului. Adică în total 87,5% pentru un timp de muncă efectiv prestat de 50%. Astfel, prin modelul Kurzarbeit veniturile salariale sunt mai mari decât în cazul șomajului tehnic.

Iată câteva calcule în funcție de salariul brut al angajaților

  • Salariu minim brut (2.550 lei) – statul suportă 956,25 lei. Angajatul primește 2.231 lei brut.
  • Salariu mediu brut pe economie (6.095 lei,  conform Legii 318/2021) – statul suportă 2.285 lei. Angajatul primește 5.333 lei brut
  • Salariu brut de 9.000 lei – statul suportă 3.375 lei. Angajatul primește 7.875 lei brut

Indemnizația reprezintă un venit de natură salarială și este supusă impozitării și plății contribuțiilor sociale, în condițiile legii. Pentru calculul impozitului pe venit se aplică regulile prevăzute la art. 78 alin.(2) lit.a) din Legea nr.227/2015, cu modificările și completările ulterioare.

Aceste sume se plătesc de angajator și se decontează ulterior de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de muncă din bugetul asigurărilor de șomaj.

 

PRIMEȘTE CELE MAI NOI ARTICOLE DIRECT ÎN INBOX👇

Ce obligații au angajatori prin programul Kurzarbeit

Angajatorul poate decide reducerea timpului de lucru, pentru o perioadă de cel puțin 5 de zile lucrătoare consecutive, și are obligația să stabilească programul de muncă pentru întreaga lună. Decizia angajatorului de reducere a timpului de muncă, programul de lucru, modul de repartizare a acestuia pe zile și drepturile salariale aferente se comunică salariatului cu cel puțin 5 zile 3 înainte de aplicarea efectivă a măsurii și se transmite în registrul general de evidenţă a salariaţilor cel târziu în ziua anterioară producerii acesteia.

Măsura poate fi aplicată în cazul programului de muncă în ture, precum și în cazul programului de muncă inegal.

 

Există și o interdicție în ceea ce privește angajările

În perioada de aplicabilitate a acestei măsuri este interzisă angajarea de personal pentru prestarea unor activități identice ori similare cu cele prestate de către salariații al căror timp de muncă a fost redus, precum și subcontractarea de activități desfășurate de salariații al căror timp de muncă a fost redus. Interdicția se raportează și la nivel de filială, sucursală sau alte sedii secundare definite de Legea societăților nr.31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

 

Ridicarea restricțiilor și menținerea unor măsuri de ajutor pentru business-uri și angajați contribuie la revenirea treptată la normalitate. Urmărim deciziile autorităților și ordonanțele de urgență din perioada următoare, pentru a-ți oferi cele mai noi informații care să te ajute în domeniul relațiilor de muncă.

 

Ai găsit utile informațiile din articolul „Facilități pentru companii și angajați, valabile și după ridicarea restricțiilor”? S-ar putea să te intereseze și:

 

Regulament de ordine interioară – Tot ce ar trebui să știi despre el

 

Este cererea pentru recrutori mai mare decât pentru IT-iști?

 

Categorii:
Update

După absolvirea Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București, a lucrat timp de 8 ani în presa scrisă, în PR și în marketing pentru o companie de recrutare. În 2016 a simțit că e momentul pentru o nouă provocare în carieră și s-a alăturat echipei eJobs și ulterior și echipei We Are HR. În portofoliul său se află articole pe subiecte precum modificările legislative în domeniul muncii, cultură organizațională, leadership, employer branding, precum și interviuri cu specialiști în HR și manageri de companii.

Leave a Reply

*

*