performanta
Focus

Cum să atingi un nivel sporit de performanta în echipă

Investește în satisfacția fiecărui membru

De fericirea angajaților depinde atât succesul personal al fiecărui membru al echipei, cât și performanțele întregii companiei. Starea de bine a oamenilor determină o atitudine pozitivă legată de serviciile livrate clienților, o gândire îndreptată către inovație, dar și o creștere a nivelului de performanta în rândul echipelor. În plus, șansele ca un angajat mulțumit de ceea ce face la job să demisioneze, sunt mult mai mici. 

 

De ce este importantă fericirea angajaților?

Crește calitatea serviciilor oferite 

Angajații fericiți au o atitudine care inspiră fericire și sunt mult mai atenți când vine vorba de serviciile livrate clienților. Satisfacția clienților va crește datorită interacțiunii cu un personal amabil și cu o atitudine pozitivă.

 

Oamenii nu vor să plece dintr-o companie în care se simt fericiți

Angajații satisfăcuți la locul de muncă se vor simți mai legați de acesta și de colegi, iar șansele să părăsească organizația sunt scăzute.

În schimb, angajații nefericiți la job s-ar putea să părăsească compania și poate chiar să aleagă o firmă concurentă. Din cauza demisionării angajaților, efortul și bugetul companiei se va îndrepta înspre recrutarea și pregătirea salariaților noi, iar acest factor va determina pierderi la nivelul cifrei de afaceri. 

 

Angajații sunt mai creativi și iau decizii mai bune

Angajații cu o atitudine pozitivă își folosesc mai mult gândirea creativă și vin cu inovații în companie, potrivit unui studiu Adobe. În aceeași măsură, aceștia iau decizii mai bune la locul de muncă. Hotărârile bazate pe o atitudine pozitivă și raționalitate au șanse mai mari să conducă la rezultate benefice.

 

Cum poți influența fericirea și performanta la job?

Investește în dezvoltarea oamenilor

Dacă un angajat simte că are de câștigat cât timp lucrează într-o companie, va dori să rămână în cadrul acesteia. Avantajele oferite de o organizație, pe lângă un salariu atractiv, vor reprezenta un avantaj în fața competitorilor când vine vorba despre păstrarea angajaților care aduc plus valoare firmei.

Câteva idei pentru dezvoltare programelor de dezvoltare a angajaților sunt cele de training, team building sau coaching. Învățarea prin jocuri, de asemenea, ajută la asimilarea mai rapidă a informațiilor și la ușurința implementării acestora în activitatea de zi cu zi.

 

Recunoaște munca angajaților și oferă-le recompense

Un angajat care este apreciat pentru efortul pe care îl depune este mult mai probabil să îl depună din nou, poate chiar din propria inițiativă. Mici bonusuri sau aprecieri publice îi vor face pe angajați să se simtă apreciați.

PRIMEȘTE CELE MAI NOI ARTICOLE DIRECT ÎN INBOX👇

 

Oferă beneficii extinse pentru a avea o echipa performanta

Când un angajat simte că organizației îi pasă de el sunt șanse mai mari să fie fericit și satisfăcut și să își dorească să rămână pentru mai mult timp în companie. Pentru crearea unui pachet de beneficii primul pas este comunicare cu angajații, pentru a afla care sunt nevoile lor. 

Oamenii își doresc pachete de beneficii prin care să se dezvolte atât pe plan personal, cât profesional. Beneficiile ar trebui gândite atât la nivel mic, cum ar fi o atenție sau apreciere de ziua cuiva, până la nivel mai mare, precum sunt pachetele de sănătate sau cele care încurajează angajații să aibă grijă de starea lor emoțională.

Fericirea la locul de muncă nu constă în sentimentul de bucurie de moment, datorat unei laude din partea managerului sau a unei mici realizări. În schimb, fericirea unui angajat se traduce într-o stare de bine constantă la locul de muncă datorată conexiunilor strânse cu managerul, colegii și importanței muncii pe care o depune în companie.

Împlinirea oamenilor mai depinde și de o mulțime de alți factori, de la cei subiectivi, cum ar fi aspirațiile acestora, personalitatea sau valorile care îi reprezintă, până la cei obiectivi cum sunt abordarea companiei cu privire la echipe sau metodele de soluționare a nevoilor acestora. Cu strategiile potrivite, managerii și oamenii de HR pot contribui la fericirea resimțită de angajați la locul de muncă și astfel pot atinge un nivel de performanta înalt în organizație.

 

 

Ți-a plăcut articolul despre performanta angajaților la job? Citește și:

Cum atragi talente creative

Confesiuni de lider: Petra Mariș, Sitel Group®

5 mituri despre creativitate care țin inovația pe loc

Categorii:
FocusRetentie

Contributor // Diana este Consultant în echipa Azimut și Content creator pentru updateED. Îi place să fie mereu înconjurată de cărți și oameni creativi. Provocările pentru ea sunt doar o metodă bună de a ieși din zona de confort.

Leave a Reply

*

*