antreprenoriat
Leadership

Provocările «SOFT» dintr-o călătorie antreprenorială

Cum e să fii propriul tău șef

Vorbeam în articolul recent despre Mindset Andreprenorial și spuneam că majoritatea angajaților își doresc să devină antreprenori. Dar drumul acesta nu vine doar cu lapte și miere, ci și cu multe provocări. Dacă ar fi să împărțim într-un mod simplu aceste provocări, putem vorbi de două planuri: cel al găsirii modelului de business potrivit și cel al gestionării personale în tumultul antreprenorial. Ne vom opri la aceasta din urmă, căreia noi îi spunem « Self Leadership » sau « Cum să fii propriul tău șef ». Pare simplu la prima vedere, dar să vedem cum se manifestă acest lucru și ce abilități sunt esențiale pentru a face față provocărilor din antreprenoriat.

 

Burnoutul, cea mai mare provocare în antreprenoriat

O serie de studii arată că rata burnoutului este mai mare la antreprenori și freelanceri. Pe de altă parte vedem deja efectele pandemice și în mediul corporate. Aproape 60% dintre lideri au raportat că se simt « uzați » la sfârșitul zilei de muncă, un indicator puternic pentru burnout și 44% dintre ei plănuiesc să schimbe compania – o creștere de la 26% în trecut (studiu Global Leadership Forecast 2021).

Daca ar fi să găsim similarități între paradigma antreprenorială și transformările organizaționale date de pandemie, ne dăm seama că putem trage niște concluzii cel puțin interesante. Pe o axă imaginară a asumării responsabilității vedem că, în noul context organizațional, greutatea cade acum mai mult la individ. Liderul care trebuie să gestioneze acum angajații seamănă foarte mult cu provocarea de « self leadership » din antreprenoriat. Practic, cu toții ar trebui să învățăm să avem grijă de noi înșine și să gestionăm o serie de provocări precum: « wellbeing-ul », incertitudinea, autonomia, flexibilitatea.

 

Un leadership eficient începe prin susținerea stării de bine

Wellbeing este poate cuvântul anului în marile organizații. Avem acum Wellbeing Officers, planuri centralizate de bunăstare, telefonul roșu pentru consiliere psihologică, lecții online de nutriție, yoga fitness etc. Dar, dacă ne uităm sistemic la ceea ce avem de rezolvat, ce observăm este că avem nevoie să educăm fiecare angajat, în mod accelerat, să aibă grijă de el însuși. Și asta se poate face prin abilități antreprenoriale din aria de « self leadership », pentru că este aproape același parcurs de transformare personală pe care antreprenorii au trebuit să-l parcurgă în tranziția lor.

Când dispar obiceiurile organizaționale și reperele simple, cum ar fi programul 9:00-18:00,  accentul se pune pe înlocuirea lor cu unele noi construite și urmate autonom de fiecare individ în parte. Și asta nu este cea mai simplă realizare. Putem admite că organizațiile au avut grijă de noi prin rutine pe care le blamăm la pauza de țigară, dar care sunt greu de înlocuit atunci când trebuie să le creăm și mai ales să le urmăm disciplinați, la nivel individual.

 

Incertitudinea devine o constantă în antreprenoriat

Pe lângă crearea unei autodiscipline este important să fim atenți și la cum gestionăm incertitudinea. Dacă până la pandemie trăiam în iluzia controlului, prognozelor sau a siguranței locului de muncă, acum ne-a devenit evident că nimic nu este garantat. Că șefii nu știu mai bine ce va urma, că prognozele sunt doar proiecții în viitor și că singura siguranță a locului de muncă este dată de un set de abilități personale și profesionale căutate în piață. Aceasta realizare ne duce către nevoia de a gestiona și naviga incertitudinea și poate fi considerat un skill specific antreprenoriatului.

 

PRIMEȘTE CELE MAI NOI ARTICOLE DIRECT ÎN INBOX👇

Autonomia și Flexibilitatea sunt abilități soft de bază

Ele sunt esențiale în agilitate, leadership și antreprenoriat. Ce s-a întâmplat mai accentuat în ultima perioada este că a coborât nivelul ierarhic de la care devin competențe cheie. Când nivelurile de complexitate și incertitudine cresc și cadrele față de care eram obișnuiți să manifestăm autonomie și flexibilitate se lărgesc. Acestea nu mai sunt asigurate de procese clare și predictibile, așa cum erau cele specific organizaționale. Noile repere sunt foarte apropiate de cele ale pieței în care activează antreprenorii. De aceea, cele doua paradigme s-au apropiat foarte mult acum.

Invitația mea este să privim aceasta provocare foarte antreprenorial. Adică să ne uitam la ea că la o super oportunitate ca să punem accentul pe fiecare individ și să ne facem planuri centrate pe oameni, în care să includem mentalitatea și abilitațile specific antreprenoriale. Pariul nostru este că ar fi cea mai sustenabilă măsură de dezvoltare pe care orice responsabil cu dezvoltarea competențelor și capitalul uman o poate lua în « noua realitate ». 

 

Ți-a plăcut articolul? S-ar putea să-ți placă și:

 

De la angajat la antreprenor în HR: Ce lecții să însușești

 

HR Start: cum arată drumul către antreprenoriat?

Categorii:
Leadership

este Executive Coach, Trainer și Partener Co-fondator în HUMANISTIC și Career Shift.ro. Având o experiență de peste 10 ani în conducerea echipelor și a comunităților, și-a concentrat activitatea pentru a crea organizații care învață. Acum, el construiește experiențe de învățare pentru corporații utilizând sisteme de practică integrate cu focus pe #Self #Leadership și #Future #Skills. A condus un program de finanțare Diaspora Start-up, este Business Mentor și Coach în cadrul Entrepreneurship Academy, Startarium și Future Makers. De asemenea el este Coach pentru programul de Executive MBA al ESCP Europe din Paris. A fost membru în boardul ICF (International Coaching Federation) si AVE (Asociația pentru Valori în Educație), un ONG care își propune să aducă sistemul de învățământ românesc în top 10 din UE până în 2035. HUMANISTIC Learning Community ( www.humanistic.ro ) este o comunitate de traineri, coachi și experți de business, un veritabil ecosistem de învățare, care se concentrează pe #futureskills și Self Leadership ajutând profesioniștii de astăzi să fie mai autonomi, responsabili, agili, empatici și orientați către impact.

Leave a Reply

*

*