Cum îți sabotează supraanalizarea calea spre succes
Poate nici nu știi că te confrunți cu ea. Însă aceasta este vinovată pentru multe dintre situațiile în care luarea unei decizii se transformă într-o povară ce atârnă greu pe umerii tăi. Sau când te simți anxios pentru că urmează implementarea unei noi tehnologii în companie. Și mintea ta deja lucrează la fabricarea de scenarii postapocaliptice ca urmare a acestei modificări.
La prima vedere, supraanalizarea ar putea părea un beneficiu. Până la urmă, analiza e bună, iar supraanalizarea e mai mult decât o analiză, deci și mai bine. Corect, nu? Rularea în mintea ta a diferitelor scenarii este o modalitate ok de a lua decizii grele, iar vizualizarea obiectivelor este esențială pentru a le atinge. Însă supraanalizarea este, de fapt, diferită. Ea nu este rațională și nu face parte dintr-o strategie mai amplă. De fapt, chiar poate interfera cu abilitățile tale de rezolvare a problemelor. Supraanalizarea rareori conduce la rezultate pozitive. Cunoașterea costurilor sale ar trebui să te convingă să faci ceva pentru a nu cădea constant pradă ei.
De ce supraanalizarea nu face casă bună cu succesul
Reduce capacitatea de rezolvare a problemelor. Când pui prea mult lucrurile în balanță, vei avea nevoie de mai mult timp pentru a găsi soluții. Acest lucru se datorează faptului că, de multe ori, vei genera, în loc de soluții, noi potențiale probleme.
Îți va afecta somnul. Dacă te gândești excesiv, înseamnă că mintea ta este mai activă decât în mod normal. Iar asta nu-ți va permite să te relaxezi înainte de culcare și, implicit, calitatea somnului va avea de suferit.
Îți va distrage atenția. Atunci când calitatea somnului este afectată, capacitatea de a rămâne concentrat va scădea. Iar asta își va pune amprenta asupra gândirii creative și capacității de a găsi soluții menite să te ajute să-ți atingi obiectivele.
Supraanalizarea pe vârste:
Conform unui studiu făcut în 2003 de psihologul Susan Nolen-Hoeksema, de la Universitatea din Michigan, supraanalizarea afectează în special tinerii adulți și pe cei de vârstă mijlocie, dar este relativ rară în rândul persoanelor în etate. 73% dintre cei cu vârste între 25 și 35 de ani supraanalizează, comparativ cu 52% în rândul celor cu vârsta cuprinsă între 45 și 55 de ani și doar 20% dintre cei situați în intervalul 65 – 75 de ani.
Cum o înfrânezi
Să știi să nu supraanalizezi este rareori o abilitate înnăscută. Mulți oameni care sunt capabili să își controleze emoțiile și să evite blocarea într-o spirală de gândire excesivă și anxietate au dezvoltat aceste abilități de-a lungul timpului. Este nevoie de determinare – dar și de urmarea unui anumit set de pași. Iată care sunt aceștia:
PASUL 1: Conștientizarea este începutul schimbării
Înainte de a trata problema supraanalizării, trebuie să fii conștient de momentele în care cazi pradă ei. De fiecare dată când te îndoiești de tine sau te simți stresat ori anxios, fă un pas înapoi și privește situația și felul în care răspunzi la ea.
PASUL 2: Identifică-ți fricile
De foarte multe ori, temerile iraționale care apar în mintea noastră conduc la supraanalizare. Fă un mic pas în direcția fricii tale și vezi ce se întâmplă. Momentul în care acționezi este momentul în care câștigi o bătălie cu supraanalizarea. Când te simți copleșit de indecizie, întreabă-te: „Care e cel mai rău lucru care s-ar putea întâmpla?”. Și când l-ai reperat, conturează-ți un plan pentru el. Acest lucru îți dă forța de a acționa și de a-ți trata încet-încet frica.
PASUL 3: Nu mai vâna perfecțiunea
Acesta este un pas important. Dacă aștepți momentul optim pentru a lua o decizie, ar trebui să te oprești chiar acum. E excelent să fii ambițios, dar atingerea perfecțiunii este un obiectiv complet nerealist. În momentul în care începi să gândești „Acest lucru trebuie să fie perfect” este punctul în care trebuie să-ți amintești că așteptarea perfecțiunii și amânarea acțiunii pot distruge mai multe visuri și proiecte decât chiar însuși eșecul.
PASUL 4: Îndepărtează-te puțin de problemă
Dacă petreci deja ceva timp încercând să ajungi la o soluție pentru job, iar aceasta întârzie să apară, e simplu: ia-ți o pauză! Deși poate nu pare intuitiv la prima vedere, fix asta ar trebui să faci. Ia-ți timp pentru a face sport, pentru a merge la un film, pentru a petrece ore bune cu prietenii sau în natură. De multe ori, o scurtă distragere te va ajuta să-ți găsești energia necesară ultimului sprint mental înainte de a repera soluția.
PASUL 5: Creează urgență
Uneori, supraanalizarea se petrece pentru că împingi prea mult un deadline cu scopul de a-ți da timp berechet. Dacă, de exemplu, trebuie să scrii ceva pentru muncă, inspiră-te din jocul de șah. Acordă-ți 60 de minute pentru rezolvarea unei probleme sau luarea unei decizii și setează un cronometru. De multe ori, termenele-limită ceva mai strânse te pot ajuta să renunți la întoarcerea pe toate părțile a unei probleme și la reperarea celei mai simple și, totodată, celei mai bune soluții.
Ți-a plăcut acest articol despre cum îți sabotează drumul spre succes supraaanalizarea? Citește și:
Cum se prezintă provocările muncii remote
8 cărți pentru dezvoltare personală în 2022
Modalități inspirate prin care-ți poți comunica brandul de angajator