Cum se prezintă provocările muncii remote
Munca remote poate ridica anumite probleme atât pentru angajați, cât și pentru manageri. Spre exemplu, peste 70% dintre angajați spun că le este dificil să se adapteze la munca de acasă, potrivit unui studiu realizat de SHRM (Society for Human Resource Management).
Principalele provocări cu care se confruntă sunt adaptarea la noile tehnologii și lipsa de interacțiune cu superiorii sau colegii. În același timp, managerii au un control mai scăzut asupra muncii membrilor echipei și trebuie să dezvolte noi strategii de monitorizare a rezultatelor acestora.
Munca de acasă. Ce poți să faci astfel încât angajații să se simtă implicați la job
Oferă mai multă flexibilitate, dar nu uita de crearea unui plan de lucru bine pus la punct
Ar fi ideal ca fiecare persoană din echipă să-și aleagă programul de lucru în funcție de perioada zilei în care sunt mai productivi. Desigur, crearea unui plan organizat și clar de muncă, pentru a evita haosul și asigurarea calității produsului final sunt esențiale, dar angajații au nevoie de flexibilitatea de a-și face individual programul de muncă. Unii preferă să muncească în orele de dimineață, în timp ce alții preferă un somn îndelungat și sunt mai productivi după prânz.
Cât timp angajații obțin rezultatele dorite de companie, un program prestabilit nu este imperios necesar. Flexibilitatea îi poate determina să-și folosească imaginația și creativitatea mai mult și astfel să vină cu idei creative în folosul companiei.
Eficientizează timpul petrecut în ședință
Timpul alocat ședințelor fizice nu este același cu timpul alocat întâlnirilor remote. Unii angajați se pot simți suprasolicitați de ședințele lungi care par fără sfârșit. Ședințe scurte, dese și la subiect sunt opțiunea ideală pentru a crește eficacitatea acestora și a reduce stresul angajaților.
Spre exemplu, o structură eficientă utilizată în ședințele online e crearea unui document care să prezinte subiectele ce urmează să fie discutate, dar și timpul alocat pentru fiecare. Astfel, fiecare participant știe exact despre ce urmează să vorbească și are posibilitatea inclusiv de a se documenta înainte de ședință.
Urmărirea progresul angajaților prin intermediul metodelor potrivite
Fiecare angajat are un mod diferit de lucru, astfel membrii echipei ar trebui să aibă flexibilitatea de a alege abordarea potrivită pentru ei. Cu toate acestea, managerii ar fi bine să stabilească limite clare în ceea ce privește rezultatele finale ale acestora. E important ca superiorii să găsească metodele potrivite de urmărire a progresului echipei, pentru a ști când este necesar să intervină dacă lucrurile nu merg în direcția bună.
Un exemplu de instrument folosit de Google este metoda OKR (Objective and Key Results), utilizată încă din anul 1999, metodă care presupune setarea unui obiectiv, dar și a unui sau mai multor rezultate cheie.
Încurajează conexiunea și comunicarea în echipă
Mulți angajați se simt dezorientați și izolați în mediul de muncă online și de aceea este important să se construiască conexiuni între management și angajați. Împărtășirea feedback-ului, discuțiilor pe chat sunt doar câteva opțiuni care pot menține o legătură în echipă. Angajații se vor simți mai puțin izolați dacă au un manager pe care pot conta și care e acolo pentru toate provocările pe care aceștia le întâmpină.
Oferă posibilități prin care angajații să colaboreze între ei
Crearea de canale de socializare atât pentru discuțiile deschise, cât și pentru discuțiile legate strict de muncă este una dintre opțiuni. Angajații vor avea acces rapid la informațiile necesare sau la ajutor, iar astfel se va evita sentimentul de izolare și singurătate dat de munca de acasă.
O altă oportunitate prin care angajații au ocazia să comunice între ei și să își întărească relațiile sunt întâlnirile în care se organizează jocuri și se poartă discuții deschise.
Încurajează dezvoltarea personală și profesională
Prin programele de training, angajații au ocazia de a acumula cunoștințe în ceea ce privește specializarea acestora sau dezvoltarea în direcții precum stress management, gestionarea muncii de acasă sau oferirea de feedback.
Managerii ar trebui să analizeze constant progresul angajaților în carieră pentru a ști momentul în care trebuie să intervină pentru a-i susține. Intervenția se poate face prin programe de training, de coaching sau teambuilding-uri care să ajute angajații să se dezvolte. Totuși, acestea ar trebui să fie adaptate pe nevoile echipei, pentru a le maximiza utilitatea.
Celebrează reușitele angajaților
Munca de acasă determină o gestionare mai grea a echilibrului dintre viața personală și profesională. Dacă angajații dau dovadă de performanță, managerii ar trebui să ofere mici recompense, pentru a menține angajații implicați și dornici de a avea rezultate bune în continuare.
Managerii trebuie să fie conștienți de stresul provocat de munca remote și să facă tot posibilul pentru a-și ajuta angajații să-și atingă obiectivele. În caz contrar, ei vor avea sentimentul că nu sunt destul de apreciați pentru munca depusă și vor înceta să aspire la performanță.
Fiecare companie poate alege modul de celebrare a performanței în funcție de cultura organizațională, de preferințe, dar și de posibilitățile financiare.
Munca de acasă devine tot mai utilizată, datorită costurilor mai scăzute și a posibilității de recrutare a angajaților din orice colț al lumii. Una dintre principalele provocări în această situație este să se asigure că toată lumea se poate bucura de lucrul de acasă într-un mediu fără stres. Astfel, este importantă construirea unei culturi în care angajații de la distanță să se simtă apreciați și respectați de coechipierii lor și de manageri, pentru a-și atinge obiectivele fără dificultăți.
Ți-a plăcut articolul despre munca de acasă? Citește și:
Ce să faci/Ce să nu faci pentru motivarea oamenilor din echipa ta