Ce efecte au avut măsurile de relaxare asupra pieței de recrutare
Masurile de relaxare demarate pe 15 mai și continuate pe 1 iunie au fost resimțite din plin și de piața de recrutare. Luna mai a fost a doua cea mai bună lună din istoria eJobs după luna ianuarie a lui 2020, iar acest trend ascendent nu dă semne că se va opri aici.
33.000 de joburi noi pe platforma eJobs.ro reprezintă un salt de 23% față de luna aprilie, iar acest lucru se datorează reluării încrederii angajatorilor în revenirea economică, dar și diverselor masuri de relaxare adoptate. Totodată, 20.000 de noi candidați și-au făcut cont pe eJobs.ro, în timp ce numărul total de aplicări a ajuns la 1,1 milioane.
Cum arată ponderea joburilor din România și din străinătate după ce au fost luate masurile de relaxare
Din cele peste 33.000 de joburi nou apărute în luna mai, 87% au fost postate de angajatorii din România, 7,8% de cei din străinătate și 5,2% au fost joburi remote. „Atât pentru străinătate, cât și pentru remote vedem o creștere substanțială a numărului de poziții nou deschise. În ceea ce privește munca remote, surpriza este cu atât mai mare cu cât predicțiile generale vizau o reîntoarcere, din vară, a angajaților la programul clasic de lucru, la birou. Cât despre angajatorii din afara țării, pentru prima oară în ultimul an și jumătate scade numărul de joburi din medicină / sănătate, iar în topul clasamentului urcă ofertele de muncă din industria alimentară, construcții și turism / HoReCa”, mai spune Roxana Drăghici, Head of Sales, eJobs România. Germania și Olanda continuă să fie cei mai mari angajatori, însă locul al treilea este ocupat în luna mai de Spania, după o lungă perioadă în care numărul de oferte a fost limitat. De altfel, și în Spania au fost implementate începând cu luna mai diverse masuri de relaxare pe fondul stabilizării cifrelor infectărilor și creșterii numărului de persoane vaccinate.
Care sunt domeniile în care e cea mai mare nevoie de candidați
Din cele aproximativ 30.000 de joburi care au fost postate de către angajatorii din România, cele mai multe au vizat candidații din retail. Sectorul de prestări servicii, industria alimentară și transport / logistică / import – export au fost următoarele cele mai mai active domenii în luna mai. HoReCa reintră în top, cu aproape 3.000 de joburi noi după ce au fost adoptate masurile de relaxare, depășind domenii precum call-center / BPO, telecom și chiar IT.
Care-s cele mai atractive domenii pentru candidați
„Cu toate acestea, cele mai multe aplicări de luna trecută au ajuns la joburile din retail, IT, call-center / BPO, prestări servicii și bănci / servicii financiare. Alături de angajatori, și candidații se pare că au prins mai multă încredere în contextul favorabil al pieței din acest moment și stau cu ochii pe joburile care apar în piață. Astfel, peste 20.000 de aplicanți noi și-au făcut cont pe eJobs.ro în luna mai, iar numărul total de aplicanți pentru aceeași lună a fost de aproximativ 120.000”, mai spune Roxana Drăghici.
În acest moment, sunt înregistrate, lunar, între 1,1 și 1,5 milioane de aplicări la anunțurile de angajare postate pe eJobs.ro și peste 120.000 de aplicanți își caută activ un loc de muncă.
Ți-a plăcut acest articol care prezintă ce efecte au avut măsurile de relaxare asupra pieței de recrutare? Citește și:
Employer Branding vs Recruitment Branding
Primii pași în depistarea problemelor emoționale ale echipei