Care sunt cele mai căutate departamente de către candidați
Candidații care vor să facă o schimbare în carieră în acest moment sunt interesați să aplice în domenii accesibile, precum vânzările, care nu cer calificări, ci doar abilități bune de negociere, comunicare și orientare spre rezolvarea problemelor. Interes mare este și pentru alte departamente în cadrul cărora o pot lua de la zero și pot deprinde abilități prin perseverență și muncă în echipă sau se pot specializa într-un domeniu de viitor. Descoperă care este situația aplicărilor pe departamentele care îi interesează cel mai mult pe candidați, precum și departamentele mai puțin căutate de aceștia, informații care îți arată cât de importantă este creionarea unui Employee Value Proposition în anunțul de angajare.
Domenii cu cel mai mare număr de aplicări
Din cele 1,4 milioane de aplicări înregistrate pe eJobs.ro în luna martie a acestui an, aproape 700.000 au fost alocate pozițiilor deschise în departamentele de vânzări din cadrul companiilor care angajează în prezent. Acesta este departamentul care atrage cei mai mulți candidați atât din rândul specialiștilor cu experiență medie (2–5 ani), cât și din rândul tinerilor aflați la început de carieră (0-2 ani de experiență). Cel mai puțin, pentru aceste departamente, aplică managerii, chiar dacă sectorul vânzărilor, respectiv retailul, este una dintre industriile pe care le caută cel mai mult.
Următoarele cele mai căutate departamente, însă cu o treime din aplicările primite de joburile din vânzări, sunt cele de administrativ / logistică. Și în acest caz, cei mai activi sunt tot candidații mid-level și entry level. Aproape la egalitate se află departamentele de relații clienți / call center, clasamentul fiind continuat de marketing și financiar / contabilitate. Creșteri se observă de la o lună la alta pentru departamentele de IT din cadrul companiilor locale.
„În ceea ce privește IT-ul, explicația este destul de clară – mulți ani piața a suferit din cauza numărului insuficient de specialiști disponibili. Încă este foarte greu să găsești un programator cu experiență, însă pe zona de juniorat începe să se lărgească plaja de candidați. Și asta pentru că sunt foarte mulți tineri, în special, care în ultimul an au decis să facă o reconversie în această direcție. Chiar dacă nu au studii de specialitate, există o serie de cursuri, academii și programe care le oferă pregătire la nivel de entry level și o bază suficientă de cunoștințe pentru a se putea angaja”, spune Roxana Drăghici, Head of Sales, eJobs România.
Domenii mai puțin căutate
Mai puțin căutate în luna martie au fost departamentele de merchandising, resurse umane și achiziții.
„Ne așteptăm însă ca în perioada următoare să crească numărul de joburi pentru merchandiseri și promoteri, odată cu lansarea campaniilor de marketing de vară. Odată cu ele vom vedea și un plus în aplicări, iar ele vor veni, ca în fiecare an, din partea candidaților foarte tineri”, explică Roxana Drăghici.
Care sunt preferințele candidaților care aplică în străinătate
Chiar și atunci când vorbim despre străinătate tot departamentele de vânzări atrag cele mai multe aplicări – 30% din numărul total. Sunt urmate însă de construcții / instalații, producție, transport / distribuție și financiar / contabilitate. Interesant este faptul că, deși angajatorii din afara țării caută preponderent candidați cu specializare medicală (medici, asistente), cei eligibili pentru aceste posturi preferă, cel puțin pentru moment, să lucreze în România.
Ți-a plăcut articolul? Citește și:
Cine sunt campionii aplicărilor
Cum își mențin angajații echilibrul emoțional