7 trenduri în HR pentru 2020
- Experiențe
- Jocuri
- Flexibilitate
- Wellness personalizat
- Recrutare pe baza culturii organizaționale
- Comportament mai presus de calificări
- Date interpretate
Dacă în 2019 menționam aceste trenduri și atrăgeam atenția că e nevoie să ne concentrăm tot mai mult asupra oamenilor și stării lor de bine în companie, în 2020 aceste aspecte devin must have. Cert e că nu mai merge cu jumătăți de măsură în condițiile în care avem o piață dictată în continuare de candidați, iar trendul se va menține cel puțin pentru primul trimestru din noul an. Așa că în 2020, continuă pașii pe care i-ai făcut pentru a apropia HR-ul de oamenii din companie, însă cu mai mult accent pe experiențe, flexibilitate și renunțarea la prejudecăți când vine vorba de a găsi oameni. Reinventează, creează, inventează și mai ales fă-ți timp să-i asculți!
Iată ce trenduri în HR să adopți în 2020:
1. Creează experiențe! Lasă roboții să fie de nota 10
Învață să te detașezi tot mai mult de task-urile repetitive și să te atașezi tot mai mult de oameni. Da, este ok să renunți la haina aceasta grea, plină cu task-uri operaționale și să o oferi roboților, totul pentru a-ți face timp să stai de vorbă cu colegii, să afli ce probleme întâmpină și ce-și doresc să învețe. În egală măsură, gândește-te la experiența candidaților încă din anunțul de angajare! Vezi cu cine se întâlnesc în companie când vin la interviu și cum poți face lucrurile mai bine, de la colegul de la pază până la vestea cea bună după interviu. Oferă-le libertate odată ce îți devin colegi, să facă ceva cu timpul lor prin care să ajute organizația, dar fără să aibă o prescripție din partea șefului.
Mai puțin = mai mult
Realizează că faci prea multe și că lista aceasta de to-do-uri operaționale îți mănâncă mult timp. Angajații și managerii așteaptă de la tine mai mult impact și mai puțin efort din acesta copleșitor.
Iată cum te pot ajuta roboții:
- Preluarea sarcinilor zilnice de rutină, cum ar fi înregistrarea cererilor de concedii sau întrebările în legătura cu aspecte administrative.
- Prelucrarea cantităților masive de date despre angajați și candidați.
- Eliminarea prejudecăților din politica de recrutare.
2. Bazează-te pe joc!
Poți crea experiențe plăcute, prin regândirea spațiului de lucru și transformarea lui într-un loc unde oamenii să vină pentru că știu că se vor distra. Tot ce trebuie să faci este să înveți din jocuri. Accentul pe muncă prin joc nu este o noutate, și în 2019 îți povesteam despre gamification, însă ia în calcul că oamenii vor aprecia tot mai mult ca activitatea și interactivitatea lor să fie recompensate. Asta îi va determina să fie mult mai focusați pe rezultate. Așa că la început de an pune la punct o strategie prin care să arăți că HR-ul poate vorbi limba angajaților, îmbunătățind în același timp recrutarea și formarea oamenilor. Am strâns aici câteva beneficii ale gamificării:
- Oferă ocazia colegilor de a învăța ceva prin libertatea de a face. 90% dintre lucruri le-au învățat mai degrabă din ceea ce au făcut, decât din ceea ce au ascultat la alții. Așa că misiunea ta este să creezi modalități inteligente prin care să încorporezi această interactivitate, specifică jocurilor, în interviuri și în formarea oamenilor.
- Încurajează implicarea și colaborarea în echipă. Aplicarea punctelor și a altor recompense încurajează oamenii să fie activi, competitivi, dar și atenți să învețe de la cei mai buni din echipă.
- Face locul de muncă mai atrăgător în realitate și în realitatea virtuală. De exemplu, în compania PwC, gamificarea a sporit cu 190% candidații disponibili așa că provocarea ta este să creezi experiențe complete de jocuri de la interviu și onboarding până la exit interview.
3. Flexibilitate în program și spațiul de lucru
Cum îți spuneam, fă locul de muncă atrăgător din toate punctele de vedere! Nimeni nu-și mai dorește să stea zi-lumină la job, iar echilibrul acesta dintre viața profesională și viața personală contează tot mai mult în decizia oamenilor de a accepta un job și de a se implica. Un studiu eJobs, desfășurat în perioada august-septembrie 2018, arăta că pentru 73% dintre angajați contează programul de lucru, 72% menționează flexibilitatea companiei, iar 16% spun, în premieră, că părerile actualilor angajați despre companie și felul în care compania se preocupă de starea lor de bine la muncă contează pentru ei.
Mai mult decât atât, același studiu arată că 6 din 10 angajați au în plan să-și schimbe jobul în următorul an. Așa că pune-te întotdeauna în locul lor și vezi cum gândesc și ce așteptări au pentru a-i avea aproape! Dacă millenialii au fost cei care au dat o nouă dimensiune conceptului de birou, pentru tinerii din generația Z programul flexibil de muncă este un factor determinant în alegerea jobului, în motivarea și în gradul lor de implicare.
Prin urmare, nu mai e timp de testat, ci de aplicat. Munca remote, programul flexibil de muncă menținând în același timp comunicarea și productivitatea, sunt must have când le povestești oamenilor despre companie. Și mai nou, nu mai e la modă să rezervi o sală de ședințe pentru a rezolva problemele, există platforme de colaborare și chiar platforme de potrivire a talentelor, precum pentru a conecta oamenii care nu mai vor un program de lucru convențional cu acele companii care adoptă acest nou stil de lucru hibrid. Iată și câteva avantaje:
- Atragerea și păstrarea talentelor. Flexibilitatea este motivația millenialilor și a generației Z care vor reprezenta 75% din forța de muncă până în 2025. Crearea unui plan în care să oferi flexibilitate de lucru te va salva de multe dureri de cap în viitor.
- Reduci fluctuația de personal. Condițiile de muncă inflexibile reprezintă un motiv major pentru care angajații părăsesc o companie.
- Rămâi competitiv. Pe o piața concurențială, programul de lucru flexibil de lucru te poate diferenția și te poate ajuta să păstrezi cei mai buni angajați.
4. Wellness personalizat
Pe lângă atenția la programul și timpul angajaților este important să vezi și care sunt sursele lor de stres care nu îi lasă să fie productivi. Gândește programele de wellness dincolo de concentrarea asupra sănătății fizice a angajaților. Include ateliere de gestionare a finanțelor și a situațiilor de stres, precum și ateliere care abordează echilibrul dintre job și viața personală.
În egală măsură acordă atenție și formării oamenilor, tot mai atenți să lucreze pentru organizațiile care oferă oportunități de dezvoltare personală și profesională. Acestea fiind importante atunci când își caută un loc de muncă nou sau decid dacă să se alăture unei echipe. Printre avantajele acestei abordări se numără:
- Angajați mai sănătoși
- Angajați mai implicați
- Cultură organizațională pozitivă
5. Recrutarea pe baza culturii organizaționale
Fiecare echipă are nevoie de cele mai bune talente, însă ia în calcul că acești oameni trebuie să și colaboreze. Adaptarea lor la cultura companiei este un aspect pe care poate l-ai luat în considerare în anii trecuți, însă acum este important să fie printre primele criterii în funcție de care alegi oamenii. Asigură-te că sunt nu numai calificați, ci se identifică cu misiunea organizației. Astfel este mult mai ușor ca echipele să obțină rezultatele propuse și să ai retenție bună.
Cu toate acestea, în această căutare acerbă a talentelor, este important să te gândești că potrivirea culturală nu înseamnă că toată lumea este la fel. Cele mai bune idei vin când implici profiluri diferite de angajați și când îi încurajezi să participe la activitățile și brainstormingurile altor echipe. Așa că găsirea „amestecului” potrivit va fi o misiune importantă și provocarea ta în 2020. Iată și avantajele potrivirii oamenilor pe cultura organizațională:
- Întărești cultura organizațională a companiei. Atunci când angajații se potrivesc cu valorile organizaționale, cultura va deveni mai puternică, iar recrutarea altor colegi va fi mai ușoară.
- Crești retenția oamenilor și productivitatea.
- Deschizi plaja de candidați prin recrutarea oamenilor din domenii diferite, dar cu mindset-ul celor din companie.
6. Accent pe atitudine și comportament, decât pe calificări
Desigur te gândești unde să mai găsești candidați și pe lângă orientarea spre oameni valoroși din alte domenii poți să schimbi puțin abordarea și să mizezi pe atitudinea și felul de a fi al oamenilor. Interviul bazat strict pe competențe lasă tot mai mult loc interviului bazat pe abilități, atitudini și comportamente soft. Practic, oamenii care se potrivesc culturii organizațioanle pot deprinde după angajare și abilitățile tehnice necesare jobului. Iată care sunt avantajele unei astfel de abordări:
- Gândești un proces de onboarding mai lung, de câteva zile, care îți permite să observi comportamentului noilor colegi.
- Atragi oamenii potriviți prin auto-selecție. Povestește-le ce face compania, care este stilul de lucru și valorile și vezi reacțiile lor.
- Recrutezi candidați valoroși. La interviu, fă loc și întrebărilor despre comportament pentru a vedea dacă de exemplu, persoana din fața ta este și îndrăzneață, nu numai bine pregătită profesional.
7. Datele, tot mai importante în recrutare și retenție
Tot ceea ce ți-am povestit până acum reprezintă date valoroase despre oameni. Dacă în 2019, îți spuneam că este important să acorzi atenție discuțiilor la interviu pentru a afla ce le place candidaților, de ce vor să plece dintr-o companie, care este salariul dorit, în 2020 nevoia de a strânge date despre candidați și angajați este tot mai mare. Avem în continuare o piața dictată de candidați, așa că nu ne rămâne decât să fim competitivi, să facem în primul rând o mapare a competiției și apoi o strategie de atragere a candidaților bazată pe date concrete.
Va fi nevoie să folosești din ce în ce mai multe date pentru a găsi nu numai candidații care se potrivesc culturii companiei, ci și pentru a identifica angajații care au intenția de a pleca din companie. Iată cum te pot ajuta datele:
- Iei decizii informate despre candidați și angajați și afli cât de potriviți sunt aceștia.
- Urmărești starea de spirit la locul de muncă și implicarea angajaților.
- Prezici ce va funcționa. Analizează oamenii și vezi ce trăsături au cei care adus rezultate pe termen lung, apoi ai în vedere aceste calități și atunci când recrutezi noi colegi.
2020 menține așadar trendurile anului 2019, însă cu mai mult accent pe oameni, pe călătoria și experiența lor persoanlizată în companie. Pune-te în locul lor și gândește-te la „stațiile” importante care îi pot face fericiți, motivați și le influențează decizia de a rămâne în companie. Creează, inventează sau reinventează căi prin care îi poți avea aproape.
Ți-a plăcut articolul? Citește pe aceeași temă:
Cum poate HR-ul să iasă din scorțoșenie
Ce să faci și ce să nu faci pentru a fi un angajator responsabil